vlad voiculescu

Vlad Voiculescu şi ce poate însemna împlinirea

Bună tuturor!

Aşa cum bine aţi remarcat, am lipsit o vreme, dar intenţionez să revin la frecvenţa obişnuită. 🙂 Să fiţi pregătiţi!

Astăzi am pentru voi câteva rânduri despre ultimul eveniment important din viaţa mea. Acela a fost întâlnirea cu Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii. 🙂 După mine, una dintre marile întâlniri ale vieţii, cel puţin de până acum.

 

vlad voiculescu

Aşa cum poate am mai spus, cred că nimic nu e o pură întâmplare, cred că toate au un scop bine definit şi chiar dacă nu îl cunoaştem într-un anume moment sau în altul, cu siguranţă o vom face cândva. Uneori, ne întrebăm care e rostul unei înlănţuiri de întâmplări, fără să ne dăm seama că sigur el ni se va lumina atunci când va veni clipa potrivită.

De Vlad Voiculescu am auzit prima dată acum ceva timp aici, adică la emisiunea România, te iubesc!, o producţie marca Pro TV. În cadrul acelui reportaj realizat de Alex Dima am aflat despre prima tabără pentru copiii bolnavi de cancer din România, MagiCAMP, căreia Vlad Voiculescu i-a pus bazele în 2013 împreună cu jurnalista Melania Medeleanu, în satul lui natal, Brăneşti. Ceea ce acest om a reuşit să facă acolo m-a impresionat. La fel cum m-au impresionat dăruirea lui, altruismul desăvârşit, bucuria sinceră de a face altora bucurii. Poate fără să conştientizez în profunzime, Vlad Voiculescu a devenit, pentru mine, un exemplu de bunătate, de investire a resurselor de orice fel, de dragoste şi de grijă pentru cei din jur. Şi am început să îl admir. 🙂

 

vlad voiculescu

 

Povestea a continuat când eu eram în clasa a VII – a. Am participat atunci la un proiect şcolar în cadrul căruia am dăruit cărţi, jucării şi dulciuri copiilor de la secţia de oncopediatrie de la Spitalul Judeţean din Craiova. În acel moment, nu mi-am amintit de reportajul pe care îl urmărisem, dar am fost marcată de ceea ce am văzut la spital, iar sensibilitatea mea în raport cu acest subiect s-a accentuat foarte mult. Dacă în trecut vizionasem doar un material la televizor, acum m-am implicat eu însămi pentru această cauză şi lucrurile s-au simţit, fireşte, exponenţial diferit.

Peste un an şi câteva luni, îmi donam părul copiilor bolnavi de cancer şi nu regretam sub nicio formă. Ba din contră, eram profund împlinită şi aveam impresia că am făcut ceea ce sufletul mi-a dictat. 🙂 Şi cred că nu m-am înşelat deloc.

Alte câteva luni mai târziu, Vlad Voiculescu devenea ministrul Sănătăţii, iar eu aveam încredere că ceva bun se va întâmpla. 🙂 Tot pe atunci, anumiţi indivizi îl acuzau că transporta citostatice din Austria în România. La momentul respectiv, nu am înţeles prea bine despre ce era vorba, fiindcă nici nu am acordat suficientă atenţie subiectului sau, mai bine zis, acelor indivizi care se găsiseră să-şi dea cu părerea.

Apoi, anul acesta am intrat în lumea filmelor documentare de la One World Romania – din care am ieşit între timp, fiindcă am considerat că am stat suficient în ea; unele proiecte se finalizează mai repede decât altele şi este firesc să fie aşa. 🙂 Am făcut parte din comitetul de selecţie a filmelor documentare româneşti în cadrul festivalului pentru liceeni, AdDOC, pe care l-am organizat împreună cu prietenele şi colegele mele, Maria Istrate şi Ana Maria Berceanu, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”.

 

vlad voiculescu

 

vlad voiculescu

Participarea mea în cadrul comitetului de selecţie a filmelor pentru festival a implicat, bineînţeles, vizionarea tuturor producţiilor cu câteva luni bune înainte, şi anume, în februarie. Atunci am dat de un film regizat de Claudiu Mitcu, Reţeaua. Înainte să îl deschid, primul meu gând a fost: „Hmm… Probabil va fi vorba despre o reţea de traficanţi de droguri.” :)) ( asta a fost una dintre acele lecţii care ne spun să nu judecăm o carte după copertă sau… un film după titlu. :)) ) Ei bine, în film a apărut un anume Vlad ( numele de familie rămânând neprecizat ) care cumpăra, din Viena, medicamente pentru pacienţii români bolnavi de cancer, care nu se găseau la noi în ţară, după care le aducea în România. Categoric, aşa cum numele filmului ne spune, respectivul Vlad nu făcea singur acest lucru, ci era ajutat de o întreagă reţea de sute de persoane care respectau întocmai aceeaşi cale. Câştigul material pe care îl obţineau din această activitate? Inexistent. Câştigul de natură emoţională, spirituală, sufletească? Atât de mare, încât e inexistent pentru mulţi, mulţi oameni.

 

vlad voiculescu

După doar câteva scene mi-am dat seama că acel misterios Vlad, care aducea „acasă” citostaticele lipsă din simplul motiv că voia să facă un bine celor din jur, aflaţi în nevoie, nu putea fi nimeni altul decât Vlad Voiculescu, omul pe care începusem să îl admir cu câţiva ani înainte, care devenise deja fostul ministru al Sănătăţii în momentul când am văzut eu filmul. Adevărul este că eram din nou impresionată de acelaşi om de care mai fusesem cândva impresionată şi pe care îmi doream cu ardoare să îl cunosc, fiindcă simţeam că ne leagă ceva, fie şi numai în chip invizibil. 🙂

După ce am stabilit ziua proiecţiei filmului Reţeaua la noi în liceu, mi-a venit o idee care părea aproape imposibilă. M-am întrebat cum ar fi dacă am reuşi să îl invităm pe Vlad Voiculescu la proiecţie. M-am gândit că poate sunt şi alţi oameni la fel de dornici să îl întâlnească şi, oricum, era cel mai în măsură să ne vorbească despre reţea, fiindcă el o pusese la cale. 🙂 Practic, în miezul ideii mele se împleteau personalul şi profesionalul: Victoria cea personală voia să îl cunoască pur şi simplu, iar Victoria cea profesională ştia că el este cel mai potrivit invitat pentru proiecţia acelui documentar.

Tot ceea ce eu însămi am făcut a fost următorul lucru: i-am mărturisit ideea mea cuiva apropiat, fără a-l ruga însă să o pună în practică; doar mi-am spus gândul cu voce tare. 😀 Ceea ce m-a bucurat aproape până la lacrimi a fost că cel căruia i-am comunicat dorinţa mea a reuşit să creeze o mini-reţea – adică să ia legătura cu oamenii potriviţi, iar ei au luat, la rândul lor, legătura cu alţi oameni – prin intermediul căreia am ajuns la Vlad Voiculescu. 🙂 Cred că în puţine zile din viaţa mea am fost mai fericită decât în ziua în care omul pe care îl preţuiesc aşa mult ne-a răspuns că i-ar face plăcere să fie prezent la proiecţia de film.

Astfel că, până la această fotografie nu a mai fost decât un pas:

 

vlad voiculescu

 

După film a existat o discuţie între Vlad Voiculescu şi publicul care a făcut ca sala să fie plină. 🙂 Diferite persoane – elevi, studenţi, profesori, jurnalişti – i-au adresat întrebări, pe marginea documentarului, fostului ministru al Sănătăţii şi au primit, cred eu, răspunsuri detaliate, pline de substanţă, sincere, ca în cadrul unui dialog cu un om apropiat. 🙂

 

vlad voiculescu

 

vlad voiculescu

 

vlad voiculescu

 

vlad voiculescu

 

vlad voiculescu

 

Această minunată experienţă mi-a făcut cunoştinţă cu câteva frumuseţi pe care aş vrea să le împărtăşesc cu voi. 🙂

Am învăţat că oamenii nu se pot descurca singuri şi că – exact aşa cum ne-a spus şi Vlad Voiculescu după film – reţelele, deci relaţiile dintre oameni, sunt benefice dacă au un scop nobil pe care încearcă să-l atingă prin mijloace la fel de nobile. Am înţeles că dorinţele pot deveni realitate, dacă există cineva lângă tine care le ascultă. 🙂 Am realizat că trebuie să fii în stare să-ţi aperi ideile în faţa unora care pretind că au un drept asupra lor. M-am bucurat mult să văd că dorinţa mea – de a-l cunoaşte pe Vlad Voiculescu – era, de fapt, a multora şi pe această cale aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au participat la evenimentul de pe 22 mai.

vlad voiculescu

 

vlad voiculescu

 

Vreau să îi mulţumesc şi domnului Vlad Voiculescu, pentru că ne-a acceptat invitaţia de a veni la proiecţia noastră, pentru că mi-a amintit că „atunci când voi fi mare”, aş vrea să investesc o parte din ceea ce voi câştiga în aceeaşi cauză, pentru că este modelul meu de altruism şi de bunătate, pentru că m-a făcut să înţeleg că împlinirea completă a unui om trebuie să întrunească elemente profesionale, personale şi elemente care depăşesc sfera eului, cu tot ceea ce înseamnă el, şi care merg spre sfera celuilalt. 🙂

Le mulţumesc şi Anei…

 

vlad voiculescu

 

… Mariei…

 

vlad voiculescu

 

… lui Vlad…

 

vlad voiculescu

 

… şi lui Robert…

 

vlad voiculescu

 

… fiindcă m-au sprijinit pe tot drumul acestui eveniment, uneori în momente în care nu m-aş fi sprijinit nici eu. 🙂

Presa ne-a ajutat să eternizăm acea zi şi pentru aceasta, le mulţumim celor de la Alto Media şi de la Alege TV şi vă invităm să vedeţi cele două înregistrări aici şi aici. 🙂

 

vlad voiculescu

Fotografii realizate de Diana Vişan la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”

 

Vă mai spun doar atât:

 

„You never know if you never try…”

Aveţi încredere şi faceţi să se întâmple,

Victoria


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *