fluture

Un fluture şi povestea mea despre pierdere

Salutări, oameni dragi!

Aveam în minte alte articole pentru zilele acestea, dar simt că trebuie să vă povestesc ce mi s-a întâmplat recent. E o întâmplare nefericită despre mine şi un fluture, dar, fireşte, are frumuseţea ei. Şi mi-a luat mai puţin de o zi ca să o văd. 🙂

Între 20 şi 23 aprilie, la Bucureşti a avut loc festivalul de filme politice, Cinepolitica. Când am primit un e-mail de la Simona Rădoi cu sinopsisul filmului proiectat la gala de închidere a festivalului, mi-am zis că duminică seara trebuie să fiu la Cinema Elvire Popesco. Ca să fiu sinceră până la capăt, asta a fost dovada unui rezumat de film mult mai promiţător decât filmul însuşi. :)) Timpul meu în Bucureşti a fost, oricum, plăcut şi nu pot spune sub nicio formă că îl regret. 🙂

 

fluture

Fotografii realizate de Anda Floriana Stăncescu la Cinema Elvire Popesco

 

Cum totul se termină mai devreme sau mai târziu, iată-mă luni ( ieri ), pe drumul de întoarcere la Craiova, în tren. Nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun – sau mai bine zis, am sesizat eu târziu întâmplarea, căci atunci când am ajuns acasă şi mi-am lăsat haina în cuier, am observat că broşa în formă de fluture de pe guler nu mai era acolo şi… nu era niciunde, în apropiere.

„Vrei să spui că ai scris asta doar ca să ne spui că ţi-ai pierdut o broşă? Şi în plus, ai spus că ne vei povesti mereu despre frumuseţe, nu despre urâtul de zi cu zi.”, asta veţi spune, nu? Ei bine, da, am scris aceste rânduri ca să vă mărturisesc că mi-am pierdut broşa şi da, aveţi dreptate, asta e o poveste despre pierdere, însă ceea ce nu v-aţi imaginat poate niciodată este că pierderea are frumuseţea ei. 🙂

Dacă vă spun că am fost foarte tristă când mi-am dat seama că nu mai am nici broşa şi, probabil, nici şansa de a o recupera vreodată, am să vă plictisesc, mai mult ca sigur. Nu o să vin nici cu clişee de genul: „Cunoşti valoarea unui lucru după ce l-ai pierdut deja.”, pentru că, aşa cum ştiţi, clişeele nu-s tocmai dragostea mea. :)) Aşa că, am să vă zic altceva: atunci când pierzi un obiect, pierzi şi amintirile construite în jurul lui. E ca şi cum o parte din trecutul tău s-ar evapora în neant. Iar când te gândeşti că a ajuns, poate, în mâinile altui om, tristeţea se adânceşte odată cu gândul că acel om îi va imprima de-acum propriile experienţe, iar memoria ta va fi ştearsă pentru totdeauna din „memoria” obiectului pierdut.

Ceea ce mi-a scăpat în acest amalgam de câteva ore al amărăciunii a fost că broşa mea era în formă de fluture. Pentru că îmi plac fluturii. Cred că dacă nu aş fi pierdut-o, nu aş fi realizat că, până acum, am ratat exact esenţialul: una dintre cele mai evidente frumuseţi ale fluturilor este capacitatea lor de a zbura. Fluturii sunt magici şi pentru că zboară; pentru că, de fapt, nu aparţin niciunui loc, ci aparţin momentului de plutire în aer. 🙂

Aşa cum fluturii aparţin momentului de plutire în aer, aşa şi obiectele ne aparţin nouă pentru… câteva momente. Uneori, asta înseamnă câteva minute, alteori, câteva decenii. Apartenenţa e finită, aşa cum sunt multe altele în această viaţă. În cazul fluturelui-broşă, acele câteva momente au fost reprezentate de câteva săptămâni. Apoi a zburat. Ca orice alt fluture. 🙂

Cred că atunci când pierdem ceva, pierdem şi iluzia apartenenţei infinite, pierdem iluzia lui „pentru totdeauna”. Atunci înţelegem că aproape tot e temporar – într-un fel sau altul – fiindcă totul se supune legii timpului. Şi mai cred că frumuseţea pierderii de orice fel este, de fapt, pierderea iluziei, care, la rândul ei, înseamnă câştigarea realismului. Da, chiar consider că e o frumuseţe să-ţi pierzi iluziile. Ele nu fac decât să te încurce, sunt nişte aparenţe, nişte chestiuni ficţionale, care îţi pot hrăni idealul o vreme, dar apoi vor sfârşi prin a te înfometa după realitate.

Ah, şi mai e o frumuseţe în a pierde: aceea că de-acum încolo, vei căuta ceva mai bun decât ce ai pierdut. Cu alte cuvinte, eu am să plec pe urmele altui fluture, pe care am să îl încarc cu alte amintiri mai frumoase. Vă recomand acelaşi lucru. 🙂 Şi vă aştept poveştile despre pierdere şi frumuseţe.

 

„You never know if you never try…”

Cu bine,

Victoria

 

 

 


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest1Tweet about this on Twitter0Share on Google+1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *