nuci

Spărgătorul de nuci

Dragi cititori,

Cu câteva zile în urmă am savurat „Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski în cadrul Festivalului Internaţional „Elena Teodorini” la Opera Română din Craiova. 🙂 N-aş putea spune că am avut ceea ce în general se cheamă „revelaţie”, însă o idee mi-a străbătut permanent mintea: omul este mult mai complex decât pare a fi, iar ăsta e unul dintre cele mai frumoase atribute ale sale.

Opera, acel gen muzical şi teatral, rod al barocului care îmi place aşa mult, pune oamenii într-o lumină aproape desăvârşită sau, cel puţin, asta am văzut eu cu câteva seri în urmă. La graniţa dintre teatru şi muzică, oscilând graţios între a fi actori sau balerini, artiştii din „Spărgătorul de nuci” au arătat, printre altele, câtă măiestrie pot avea trupul şi spiritul uman deopotrivă. 🙂 Au arătat că arta e de o complexitate pe care o trecem, poate, de prea multe ori cu vederea. Au arătat că există în lumea asta lucruri care ai vrea să nu-şi mai găsească sfârşitul vreodată.

 

nuci

Foto: Afanasie Paisie

 

Voi trece peste clişee precum: „Spărgătorul de nuci” mi-a amintit de Crăciun şi de copilărie şi de ideea captivităţii omului în propriul vis. Voi spune în schimb că „Spărgătorul de nuci” m-a emoţionat şi mi-a purificat sufletul, m-a înseninat şi m-a făcut să mă simt cât o furnică în timp ce ascultam Valsul florilor sau Pas de Deux-ul lui Ceaikovski. Am rezonat cu fericirea artiştilor de a fi pe scenă, de a trăi pe scenă şi de a împărtăşi cu noi talentul şi munca lor. Am fost recunoscătoare pentru fiecare zâmbet pe care spectacolul a reuşit să mi-l creioneze pe faţă. Pur şi simplu am simţit cum spiritul meu zbura către un înalt al lumii, către un nivel pe care puţini dintre noi îl accesează în viaţa de zi cu zi.

 

nuci

 

nuci

Foto: Afanasie Paisie

 

Acel înalt al lumii noastre cuprindea explozia de culoare a costumelor şi eleganţa mişcărilor, îi cuprindea pe oamenii mari prinşi într-o poveste – mai mult sau mai puţin – pentru copii şi cuprindea toate stările pe care aceştia mi le-au insuflat – iată ceva ce nu voi uita prea curând. 🙂

 

nuci

 

nuci

Foto: Afanasie Paisie

 

Pentru mine, cuvintele multe şi pompoase nu îşi au locul acum, aici. Acesta este un articol prin care aş vrea să vă îndemn, să vă sugerez cu toată puterea de care sunt în stare să nu rataţi o seară ca aceasta. Ar fi ca şi cum nu v-aţi cunoaşte niciodată sensibilitatea sufletului şi capacitatea de a admira cu emoţie o capodoperă a operei din toate timpurile. Ar fi ca şi cum aţi refuza să daţi ochii cu una dintre cele mai profund umane ipostaze pe care le putem experimenta vreodată: aceea de a privi cu inima şi mintea ceea ce alţii au creat cu inima şi mintea.

Cred că o seară la operă – sau la teatru, la filarmonică, poate şi la cinema – este o invitaţie la a-ţi înălţa sufletul pe nişte trepte pe care ai fi crezut că nu poate ajunge niciodată; este o invitaţie la admiraţie.

„Spărgătorul de nuci” m-a invitat să apreciez sincer, dezgolită de orice fel de aroganţă, arta în complexitatea sa: idee, poezie, disciplină, sentiment. Am primit bucuroasă invitaţia şi am onorat-o şi acum încerc să o transmit către voi, aşa cum fac cu fiecare lucru bun care mi se întâmplă: îl dau, într-un fel, mai departe. Dacă îl recepţionaţi, deschideţi ochii, spiritul şi lăsaţi să vă invadeze fericirea, care va apărea pe tărâmul de întâlnire dintre spirite – al vostru şi cel al geniului creator. 🙂

 

nuci

Foto: Afanasie Paisie

„You never know if you never try…”

Cu zâmbete,

Victoria


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *