recunostinta foto

Recunoştinţa – vechiul „zen”

Bună, oameni dragi!

Cum vă mai distraţi? Pe unde mai sunteţi?

 

Lecţia recunoştinţei

Acum mai bine de o săptămână, eu eram în Sibiu, care este, după cum deja ştiţi, oraşul meu preferat din România. 🙂 Şi pe când hoinăream pe străduţele cu aer medieval şi cu oameni prietenoşi, mi-am dat seama că, de fapt, nu avem neapărat nevoie de ore de yoga sau de cărţi de dezvoltare personală pentru a fi în armonie cu noi înşine. Singura „lecţie” pe care o avem de învăţat pentru a fi împliniţi cu eul nostru interior este recunoştinţa; ea este vechiul „zen”. 🙂

Sigur v-am mai spus: nu înţeleg cum şi în ce fel, dar eu simt că aparţin acelui oraş, Sibiului. Cum îi trec „graniţele”, mă cuprinde un sentiment puternic de… acasă; ceea ce e straniu, dar magic.

 

recunostinta zen

 

Şi pentru că ador Sibiul, îmi este imposibil să nu fiu din cale-afară de fericită atunci când sunt acolo. 😀 Când sunt acolo, e ca şi cum nimic nu ar putea să-mi meargă rău. Şi e minunată senzaţia asta, ar trebui s-o încercaţi şi voi undeva, cândva… 😉

 

recunostinta foto zen

 

Tocmai fiindcă aveam o stare aşa pozitivă, am realizat că o parte din ea se datora şi faptului că, în adâncul meu, eram recunoscătoare. Şi nu pentru lucruri scumpe sau măreţe, ci pentru unele cât se poate de mărunte şi obişnuite; pentru unele pe care noi le luăm mai mereu de-a gata. Nimic mai greşit, de altfel.

Nu trebuie să avem impresia că ni se cuvine nimic. Căci nimic nu ni se cuvine. Trebuie să ştim să mulţumim Universului pentru tot ce decide să ne dea. Trebuie să învăţăm lecţia recunoştinţei, însă nu ca la şcoală. Aici, treburile se schimbă un pic. Trebuie să înveţe fiecare lecţia asta atunci când simte că a venit momentul pentru ea. Dacă acest imbold nu vine din suflet, e egal cu zero. Fiindcă nu poţi fi recunoscător pentru că îţi spun alţii să fii, ci pentru că tu te hotărăşti că ăsta-i drumul bun. 🙂

 

Pentru ce eram eu recunoscătoare în Sibiu SAU de ce eram zen?

  • Pentru că drumul mă adusese iar în oraşul meu de suflet. 🙂 🙂 🙂

 

aleea artistilor recunostinta

 

  • Pentru că revedeam toate locurile, colţişoarele, străduţele pe care le cunoşteam deja.

 

recunostinta zen foto

 

str cetatii recunostinta

 

pardon cafe zen

 

  • Pentru că am descoperit şi alte locuri pe care să le iubesc de-acum încolo.

 

atelier de culoare sibiu recunostinta

 

sibiu details recunostinta zen

 

the tree recunostinta

 

  • Pentru că pur şi simplu puteam să hoinăresc în voie. 😀

 

pe alee

  • Pentru că eram alături de cea mai frumoasă lady din lumeee! 🙂

 

mum back recunostinta

 

selfie

  • Ce, credeaţi că am uitat?! Bineînţeles că eram recunoscătoare şi mă simţeam zen şi pentru… Habitus – Cafeneaua din Librărie! 🙂 Doamne, iubesc librăria aia! E cea mai şoadă librărie din toate timpurile. ( „şod”, în limba sibiană, înseamnă „drăguţ”, „simpatic” :)) 😉 )

 

anigif

open the door edit

funny edit

Da, eram recunoscătoare şi pentru că mă bătea puţin vântul în plete. :))

habitus inside recunostinta

 

  • Nu în ultimul rând, am simţit recunoştinţă şi împlinire şi pentru micile amintiri pe care le-am luat din Sibiu. Ce „amintiri”? :)) Două cărţi şi cafea. Sau paradisul pentru orice cititor. 😀

 

sibiu gifts edit

Cum poate fi recunoştinţa vechiul „zen”?

Aşadar, nu cred că are importanţă în ce context învăţaţi lecţia recunoştinţei. E cu atât mai bine dacă o conştientizaţi într-un loc special pentru voi, căci aşa, există şanse mai mari să o reţineţi pentru totdeauna. Dar e în regulă şi dacă Recunoştinţa vă trece pragul gândurilor când staţi pe canapea şi butonaţi telecomanda. Esenţial este să o simţiţi şi să o valorificaţi. Veţi vedea după cât de optimişti, voioşi şi zen veţi fi. Poate mai optimişti, mai voioşi şi mai zen decât după oricâte şedinţe de yoga, încercări de meditaţie sau documentare de dezvoltare personală. 😉 Pentru că, dacă ne gândim un pic, strămoşii noştri nu aveau habar de yoga sau dezvoltare personală, dar mulţumeau mereu Divinităţii pentru toate lucrurile – bune şi rele – din viaţa lor. Şi erau foarte fericiţi, căci erau în pace cu ei înşişi. 🙂 Deci, chiar cred că Recunoştinţa este vechiul „zen”.

Mă gândesc să îmi încep dimineţile scriind într-un carneţel 5 lucruri pentru care sunt recunoscătoare zilnic. Credeţi că ar fi o idee bună? 😀 Mie mi se pare adorabilă. 🙂

Puteţi merge. Respiraţi. Aveţi o casă şi aveţi ce mânca. Vă vedeţi cu prietenii. Părinţii voştri sunt acolo pentru voi. Vă depăşiţi limitele. Călătoriţi. Zâmbiţi. Fiţi recunoscători pentru toate astea!

„You never know if you never try…”

Pe mâine,

Victoria-cea-recunoscătoare

 


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *