past

Past is not dead. It isn’t even past.

Bună tuturor!

Exact acest citat al lui William Faulkner mi-a venit în minte atunci când am vizitat Monumentul Bătăliei Naţiunilor din Leipzig. Este impunător, şi nu printr-o estetică deosebită, ci prin mărimea colosală şi prin povestea din spatele construcţiei, fiindcă poartă, de peste o sută de ani de la finalizare, amintirea lui Napoleon, precum şi a popoarelor care s-au opus lui şi, totodată, dominaţiei franceze în Europa.

Ieri am ascultat discursul pe care Deborah Lipstadt l-a ţinut în cadrul unei conferinţe TEDx. Doamna Lipstadt are dreptate: trebuie să înţelegem că adevărul nu e relativ. Adevărul istoric, care poate fi demonstrat cu ajutorul izvoarelor istorice, nu are cum să fie relativ şi nu ar trebui relativizat. De ce? Fiindcă riscăm să repetăm greşelile trecutului – deşi sună cât se poate de clişeic, ştiu – dacă nu învăţăm despre ele, dacă nu le acceptăm, dacă le negăm.

Asta m-a dus cu gândul din nou la citatul lui William Faulkner: „Trecutul nu e pierdut, nu este nici măcar trecut”. Sau nu ar trebui lăsat să se piardă indiferent de latura lui mai mult sau mai puţin îmbucurătoare. Fiindcă trecutul nostru este o parte din noi, trecutul omenirii este o parte din noi, chiar dacă, aparent, nu avem legături directe cu evenimentele mici şi mari care s-au perindat pe scena istoriei. Fără să ne dăm seama poate, avem multe informaţii în memoria colectivă, care pot ieşi oricând la iveală şi, mai ales, sub diverse forme.

Ei bine, informaţiile despre Bătălia Naţiunilor din anul 1813, de la periferia oraşului Leipzig au fost eternizate sub forma unuia dintre cele mai mari monumente din Europa. Cu 91 de metri înălţime, construit din granit şi gresie, Völkerschlachtdenkmal, aşa cum e el numit în limba germană, stă mărturie pentru curajul şi puterea armatelor saxonă, prusacă, austriacă, rusă şi suedeză de a-l înfrânge pe Napoleon şi de a recâştiga Europa din mâinile franceze.

 

past

 

past

 

Dacă exteriorul poate părea că nu spune prea multe – deşi cei doisprezece cavaleri de sus şi Arhanghelul Mihail par să spună destule prin demnitatea lor pietrificată – interiorul este, cu siguranţă, de o solemnitate adâncă, însă nu neapărat religioasă, ci mai cu seamă laică.

 

past

 

past

 

past

 

Soldaţii veşnici care par să îşi amintească în fiecare moment de cei mai nefericiţi dintre ei, căzuţi în luptă, motivele arhitecturale, uşile şi pasajele care imprimă construcţiei o atmosferă de Egipt Antic, misterioasă şi labirintică prin însemnătatea ei – toate acestea te fac să conştientizezi cât eşti de mic comparativ cu cei care au ridicat monumentul sau cu cei în memoria cărora a fost ridicat. Te simţi doar un trecător care admiră un trecut atât de viu încă, un trecut care va fi admirat de alţi şi alţi trecători din viitor.

Platforma cu care monumentul se finalizează în partea superioară şi care oferă o panoramă asupra oraşului Leipzig îţi dă însă senzaţia că ai cucerit întreaga lume, că mergi poate pe urmele victorioase ale lui Napoleon şi că totul ţi se întinde la picioare. Este, într-adevăr, o senzaţie care poate degenera, dar care, luată în doze mici, oferă oricui încredere în sine, în forţele proprii şi în viitorul care e gata să înceapă chiar mâine. 🙂

 

past

 

Cred că Monumentul Bătăliei Naţiunilor nu e doar o lecţie de istorie şi atât. Cred că este un episod viu al istoriei, tangibil chiar. Cred că este despre datoria noastră ca europeni de a nu lăsa ca praful să se aştearnă peste cufărul trecutului, ci de a deschide mereu acel cufăr în căutarea unor noi interpretări, a unor noi răspunsuri, a unor noi viziuni. Cred că acest monument este o dovadă că omul îşi preţuieşte trecutul, fiindcă identitatea lui se bazează pe asta. Şi dacă am ridica această idee la putere continentală, ar trebui să învăţăm să ne preţuim identitatea, valorile şi istoria.

Past is not dead. Asta dacă noi nu îl lăsăm să moară. It isn’t even past. Dacă noi nu îi permitem să treacă. Şi suntem responsabili, aşadar, să îl ţinem viu, fiindcă atâta timp cât el va fi viu, noi vom putea să învăţăm din el şi să îmbunătăţim prezentul, pentru a ajunge la o formulă cât mai fericită a viitorului. 🙂 Asta mi-a şoptit Monumentul Bătăliei Naţiunilor, într-o zi de iunie.

 

past

 

„You never know if you never try…”

Pe mâine,

Victoria

 


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest1Tweet about this on Twitter0Share on Google+1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *