misterul

Misterul – o frumuseţe indispensabilă

Bună tuturor! 🙂

Mă gândeam zilele trecute că noi, oamenii, trăim… într-un un mister. Nu avem răspuns la o sumedenie de întrebări existenţiale, poate la cele mai importante întrebări pe care şi le-au adresat oamenii vreodată. Şi mai mult decât atât, am impresia că ne şi place misterul. Ne place să nu ştim ce e dincolo de uşă, ne place să nu avem habar ce ascunde ziua de mâine şi ce a ascuns ziua de acum zece mii de ani. Şi ştiţi de ce ne place să nu ştim? Pentru că, astfel, putem să gândim, să facem presupuneri, să dezvoltăm în mintea noastră sute de posibilităţi. Atunci când ştii clar un lucru, nu mai e nimic de făcut, dar când nu ştii, totul pare încă posibil. Şi cred că posibilitatea totului ne face să trăim cu adevărat.

 

misterul

 

Întotdeauna am fost fascinată de contraste ( şi asta nu neapărat pentru că eu însămi sunt alcătuită din tot felul de opuse: maturitate şi imaturitate, verde şi roşu, mă rog, ştiţi voi :)) ). De ce? Fiindcă îmi place ideea că unul fără celălalt nu ar mai avea o semnificaţie atât de profundă. Dacă nu ar exista întuneric, nimeni nu s-ar mai bucura de lumină, căci ea ar deveni ceva mult prea banal. Dacă toţi oamenii ar fi buni – în cel mai propriu sens al cuvântului, ca să zic aşa – cine i-ar mai aprecia? Nimeni. Pentru că toţi ar fi obişnuiţi cu asta, acest fapt ar deveni un firesc şi, fiţi sinceri, apreciază cineva firescul? Sau îi cunoaşte cineva importanţa?

Ei bine, aşa e şi cu viaţa şi moartea. Dacă nu am muri, nu ne-am bucura cu adevărat de viaţă. Şi… intervine şi misterul aici, poate mai mult decât la orice altă pereche de contraste. Oamenii nu ştiu ce e dincolo de moarte. Ce se întâmplă după acel moment-limită e unul dintre misterele existenţiale. Şi pentru că nu ştim exact ce se petrece atunci, orice e posibil. Totul e posibil. Da, se poate să rămână sufletul ( cine ştie ce o fi şi ăla? :)) ), se poate să supravieţuiască conştiinţa, se poate să devenim spirite şi să bântuim casele oamenilor ( ce? Nu ar fi puţin amuzant? :)) ), se poate să aterizăm într-un univers paralel, se poate să ne reluăm existenţa sub o altă formă ( eu aş fi fluture, clar :)) ) şi se poate să nu se întâmple nimic din toate astea. Să fie beznă pentru totdeauna şi atât. Fără nicio lampă la îndemână. :))

 

misterul

 

Şi acum… imaginaţi-vă cum ar arăta viaţa noastră dacă am şti ce se va întâmpla după moarte. Ar fi totul mult prea sec, mult prea plictisitor, mult prea trist, nu? Nu am trăi niciodată din plin, tocmai pentru că am şti.

Fix acest gând m-a dus la următorul, şi anume: misterul e ceva indispensabil pentru oameni, aşa cum sunt apa şi aerul. Dar misterul e indispensabil din alte puncte de vedere, fireşte. Cred că am fost concepuţi în aşa fel, încât nu ne-am putea duce existenţa dacă nu s-ar ivi şi nişte „ceaţă” în drumul nostru din când în când. 🙂

De pildă, nu ştiu ce am mai avea de făcut pe lumea asta dacă ne-am cunoaşte, într-un mod desăvârşit, pe noi înşine. Şi pe ceilalţi.

 

misterul

 

Oare am putea fi fericiţi dacă am găsi toate răspunsurile pe care le căutăm sau tocmai căutarea lor ne face fericiţi, poate fără să conştientizăm?

 

misterul

 

Dacă am şti că mâine ar fi tot soare, chiar ne-ar mai bucura razele de azi? Dar dacă am şti că ar fi ploaie, ne-ar bucura mai mult razele de azi?

 

misterul

 

Mai e o chestiune interesantă la mijloc. Pe cât de indispensabil este misterul pentru structurile noastre psihologice şi filozofice, pe atât de mult ne şi temem de el. Ne e frică de ceea ce nu cunoaştem – căci de-asta se tem cei mici de întuneric, fiindcă, de fapt, se tem de necunoscut, de ceea ce s-ar putea găsi în întuneric – însă, în acelaşi timp, nu am putea trăi la fel dacă am cunoaşte totul. Paradoxal, nu?

 

misterul

 

Şi pentru că ne e frică de necunoscut, ni se par grele începuturile. Demarăm un proiect, dar nu avem nicio certitudine că se va concretiza aşa cum ne-am imaginat. Legăm o nouă prietenie, dar cine poate să ne spună că va fi una reuşită şi peste un an? La urma urmelor, e vorba de misterul ăla pe care nu putem să îl descifrăm – dacă am face-o, nu ar mai fi un mister – dar care ne face să simţim că trăim. 🙂 Şi ce dacă e greu la început? Oricum, dacă ar fi uşor, ne-am plictisi mai devreme sau mai târziu. Secretul e să nu renunţăm. Să continuăm să trăim misterul, să intrăm în necunoscut şi să savurăm fiecare moment de-acolo.

 

misterul

 

De ce am vrut să vă vorbesc despre toate astea? Pentru că un an nou e un început nou, care aduce cu sine necunoscutul, adică misterul. Nu putem să ştim dacă ne vom îndeplini visurile pe anul ăsta, dacă vom izbuti să ne punem planurile în aplicare sau dacă vom deveni o versiune mai bună decât anul trecut. Şi cred că în asta constă frumuseţea: în faptul că nu ştim. Şi cum vă spuneam, dacă nu ştim, totul rămâne posibil. 🙂

 

misterul

Fotografii realizate de Gabriel Grigore

„You never know if you never try…”

Păstraţi misterul,

Victoria

 

 

 

 


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *