meditație asupra morții

Meditație asupra morții

Confruntându-ne cu ideea morții bruşte, neanunțate, ne simțim incapabili în a da un sens vieții noastre în ultima clipă. Noi, cu puterile noastre, cu rațiunea, cunoaşterea şi imaginația noastră, nu mai putem trasa atunci un fir călăuzitor de unii singuri şi nici măcar împreună cu semenii noştri.

Aşa se face că în acel moment final – final pentru existența noastră pământeană -, credința devine unica dătătoare de sens, singurul nostru ghid pe drumul ce îl avem de străbătut. Suflarea cea din urmă are un rost atâta timp cât credința este vie.

Dar odată ce se iveşte la orizontul minții şi conştiinței noastre ideea finititudinii, simțul datoriei şi al menirii noastre ca oameni se conturează mai pregnant decât oricând până atunci. Operând sub semnul sfârşitului, înțelegem că trebuie să fructificăm darul cu care am fost înzestrați, căci nimic altceva în afară de aceasta nu poate da sens vieții noastre. Aceasta pare a fi cea mai adâncă mulțumire pe care am putea-o avea înaintea morții: să ştim că, liberi fiind, am ales să nu ne irosim.

Addenda: Poate de-aici iresponsabilitatea, neseriozitatea şi comportarea infantilă a multor indivizi, cu precădere tineri, de azi: nu se mai confruntă cu ideea morții… decât atunci când este prea târziu.


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *