Martha Bibescu și vocile Europei

Martha Bibescu și vocile Europei

Prin volumul ”Martha Bibescu și vocile Europei”, editat de doamna Alina Pavelescu și publicat în 2017 la editura Corint, se conturează portretul Marthei Bibescu, dar și imaginea epocii în care aceasta și-a trăit apusul maturității și zorii vârstei înaintate.

Reflexia celui de-al Doilea Război Mondial transpare atât din dosarul de la CNSAS, cât mai ales din corespondența pe care prințesa Bibescu a purtat-o cu personalitățile vremii. Pendulând între nostalgia timpurilor trecute și neliniștile prezentului, epistolele pe care Martha le primește din toată Europa și nu numai, înfățișează prăbușirea lumii ale cărei valori nu mai fuseseră puse sub semnul întrebării, într-o asemenea manieră, niciodată până atunci; după cum îi scrie însuși prințul moștenitor Wilhelm: ”Lupta care se duce azi este o confruntare a ideologiilor”.

Haosul, imprevizibilul și suferințele pe care apropiații prințesei sunt nevoiți să le accepte reprezintă pentru ei situații-limită, devenite bune ocazii de reflecție asupra războiului, a viitorului care pare încă de nedeslușit, dar și asupra vieții înseși, semn că moartea care îi tot ține în șah îi obligă să mediteze la toate acestea, așa cum nu o mai făcuseră nicicând. Drept dovadă, voi cita câteva pasaje:
– ”Dumnezeu să ne aibă în pază, dar în Franța a apărut pentru prima dată microbul comunist al cărui germen îl poartă acum în sânge toate țările Europei și chiar și Statele Unite. (…) Mă tem că ciclul infernal nu se va termina decât după eșecul unei experiențe comuniste în toate țările. Nu vom reuși să scăpăm de asta decât în măsura în care, ca Anglia în secolul al XIX-lea, vom ști să găsim o formă de echilibru interior fondată pe armonia dintre social și economic. Vom porni oare pe acest drum? E tot ce mă preocupă.” – Edouard de Souzy, membru al aristocrației franceze
– ”Ce ne rămâne în mijlocul dezastrului? Singura bucurie ce ne-a rămas e prietenia.”; ”Cine ne va izbăvi, înaintea morții, dacă nu rugăciunea și poezia?” – Louis Gillet, academician francez
– ”Ne vom reîntâlni, când va voi Dumnezeu, cei câțiva supraviețuitori ai unei epoci apuse.” – Jacques Truelle, diplomat francez, reprezentant al rezistenței gaulliste

Se cuvine totuși să notez câteva cuvinte și despre Martha Bibescu, cea înspre care converg toate gândurile acestea și altele asemenea. Selectând doar câteva calități, remarc luciditatea cu care este capabilă să își facă planuri de viitor, chiar și în mijlocul dublului dezastru pe care îl trăiește ( căci boala și moartea soțului său, George Valentin Bibescu, se alătură contextului războiului ): ”În ceea ce privește proiectul dumneavoastră de a veni după război ca să faceți agricultură în România, e, firește, interesant, cu condiția ca sfârșitul bolșevismului (…) să fie urmat de o eră a economiei agrare așezată inteligent pe un program al conservatorismului luminat. Dacă se va întâmpla așa, eu, fiica și ginerele meu vom fi bucuroși să vă ajutăm în proiectele dumneavoastră (…) și chiar să vă cerem sfatul pentru valorificarea rațională și modernă a moșiilor noastre de la Mogoșoaia, Balotești, Comarnic.” – din ciorna unei scrisori adresate de Martha generalului german Carl-Heinrich von Stülpnagel

De admirat sunt și tenacitatea și determinarea care o impulsionează să-și construiască opera ”Nimfa Europa”: în aprilie 1942 întreprinde o călătorie în zona Sibiului, împreună cu ministrul Finlandei la București, Eduard H. Palin, în scopul documentării pentru lucrarea sa, luând câteva notițe cu acest prilej.

Însă poate ceea ce este mai semnificativ la ea este amestecul de inteligență și curaj, suprapus peste valorile în care crede, sub semnul căruia îi scrie lui Palin pe 13 mai 1944, solicitând ieșirea României din Axă, o idee pe care cei doi o discutaseră cu un an în urmă, la Mogoșoaia: ”La 2 noiembrie 1943, o conversație la Ankara cu Krețianu, care nu avea habar, cred, că ideea provenea din acea plimbare în livada de la Mogoșoaia, mi-a revelat că propriul nostru minister de aici, <<profesioniștii>>, erau împotrivă, găseau ideea frumoasă, dar impracticabilă.
M: – De ce? am întrebat eu cu naivitate.
C: – Pentru că Germania n-ar fi acceptat niciodată…
M: – Dacă primii creștini le-ar fi cerut părerea sau permisiunea preoților lui Jupiter, creștinismul n-ar fi existat niciodată.
Azi înșiși preoții lui Jupiter nu mai cred în Jupiter.”

În ansamblu, acest volum este, cred, o curioasă și interesantă completare a biografiei Marthei Bibescu ( biografie concretizată prin însumarea propriilor jurnale și a altor câteva texte scrise pe ici, colo despre ea ), întrucât este majoritar indirectă, precum o perdea de fum în spatele căreia se zărește conturul profilului prințesei Bibescu. Să îndrăznesc să aspir la a vedea întreaga scenă a vieții ei, concentrată într-o singură carte? Poate doamna Pavelescu mă va ajuta în acest sens… Oricum, îi mulțumesc pentru volumul de față. A fost o reală delectare.


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *