maestrul margareta

Maestrul și Margareta – poftiți de lecturați!

Aceasta este o invitație la lectură și se cere tratată ca atare. Altfel spus, încerc și eu să vă momesc cum pot, sperând ca imboldul meu să-și facă efectul, iar voi să savurați ”Maestrul și Margareta”, din care nu dezvălui mai jos decât o mică – o foarte mică – parte.

 

Purta în mâini un buchet de flori galbene, oribile și rău-prevestitoare. (…) Tocmai cotea de pe Tverskaia pe o ulicioară, când s-a întors. Cunoști Tverskaia… Pe strada asta circulă mii de oameni, dar te asigur că ea mă văzuse doar pe mine și mă învăluia într-o privire îngrijorată. (…) Iar eu am fost frapat nu atât de frumusețea ei, cât de strania, nemaivăzuta singurătate care i se citea în ochi!

maestrul margareta

Și, pe neașteptate, închipuie-ți, ea mi-a vorbit: ”Îți plac florile mele?”. Îmi amintesc distinct timbrul vocii ei, o voce gravă, dar cu inflexiuni neașteptat de calde și – oricât de bizar ar suna – mi s-a părut că ecoul se repercutase pe suprafața murdară și gălbuie a zidurilor. Alergând de-a lungul străduței, am traversat rapid și, apropiindu-mă de ea, am spus: ”Nu”. Ea m-a privit mirată, iar eu mi-am dat seama, cu totul pe neașteptate, că dintotdeauna iubisem și iubeam această femeie.

maestrul margareta

Așadar, mi-a spus că ieșise în ziua aceea cu flori galbene în brațe pentru ca eu s-o găsesc în sfârșit și că, dacă asta nu s-ar fi întâmplat, ea s-ar fi otrăvit cu siguranță, pentru că viața îi era pustie… (…)

– Dar, de fapt, cine era ea? întrebă Ivan, foarte interesat de această poveste de dragoste.

Vizitatorul schiță un gest din care rezulta că identitatea ei n-o va dezvălui nimănui.

(…)

Înainte de toate să divulgăm o taină pe care Maestrul nu voise să i-o dezvăluie lui Ivanușka. Iubita lui se numea Margareta Nikolaevna.

maestrul margareta

O, zei ai zeilor! Ce-i lipsea acestei femei?! Ce-i lipsea acestei femei, în ai cărei ochi ardea mereu o flăcăruie neînțeleasă, acestei vrăjitoare cu uitătură un pic sașie, care ieșise pe Arbat atunci, în acea faimoasă zi de primăvară, ținând în mână un buchet de mimoze? Nu știu. Nu m-am învrednicit să aflu. Pesemne era adevărat ce spusese – că inima ei tânjea după el, după Maestru.

maestrul margareta

Câteva minute mai târziu, era așezată în grădina de sub zidul Kremlinului, pe o bancă de unde se putea vedea Manejul. Mijindu-și ochii în lumina soarelui strălucitor, Margareta Nikolaevna se gândea la visul ei de azi, amintindu-și cum, exact acum un an, în aceeași zi și la aceeași oră, era așezată pe aceeași bancă, alături de Maestru.

maestru margareta

Margareta petrecea cu ochii cortegiul, urmărind cum, pe măsură ce acesta se îndepărta, monotonele bubuituri ale tobei se auzeau tot mai înfundat. ”Ce înmormântare bizară… Și câtă tristețe în acest bum-bum-bum… Ah, zău, mi-aș amaneta sufletul diavolului, numai să aflu dacă mai trăiește sau nu… Interesant, pe cine vor fi înmormântând cu chipurile astea bizare?”

– Pe Berlioz Mihail Aleksandrovici, se auzi de alături un glas fonf, președintele Massolit.

Uimită, Margareta Nikolaevna întoarse capul și văzu un individ care, probabil, se așezase neauzit pe bancă.

maestrul margareta

– Ascultă muzica tăcerii, îi spuse Margareta Maestrului, în vreme ce nisipul foșnea ușor sub tălpile ei desculțe, ascultă și delectează-te cu ceea ce nu ți-a fost dat în viață – liniștea.

maestrul margareta

Așa vorbea Margareta…

maestrul margareta

…înaintând alături de Maestru spre casa ce le fusese hărăzită pentru totdeauna.

maestrul margareta

Fotografii realizate de Ana Maria Berceanu

Cu bine,

Victoria-Margareta


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *