oameni

O sinceră lămurire despre oameni

Fragilitate și reflecție. Sensibilitate și pătrundere. Slăbiciune – putere.

Acestea sunt granițele ființei noastre, parametrii între care este zămislit omul, cu toate nuanțele sale intermediare precum culorile dintre roșu și violet care alcătuiesc restul ROGVAIV-ului. La un pol se situează lipsa de luciditate, imaturitatea, înclinația spre amânare, copleșirea emoțiilor, abandonul în fantezie, pe când la celălalt ne cuprinde strălucirea forței interioare care își arată razele doar în urma unui proces de meditație asupra celor dintâi însușiri – pe care le-am putea așeza pe raftul imperfecțiunilor, al defectelor, al punctelor noastre nu atât de îmbucurătoare.

 

oameni

 

 

Împleticindu-și și deslușindu-și pașii pe ringul tuturor acestor caracteristici, omul are în același timp în mintea sa un ideal, un model de personalitate spre care aspiră și de care încearcă să se apropie… uneori cu nerăbdare, arzând etape importante din componența acestui demers și finalizându-se, astfel, totul cu un eșec, iar alteori cu grijă și atenție, pregătindu-și în tihnă fiecare mișcare. Fără putință de tăgadă, noi nu putem izbuti niciodată să devenim una cu standardul pe care ni l-am propus – și pe care îl actualizăm, probabil, mereu în gândurile noastre – însă ceea ce ne poate reuși este încercarea, străduirea, efortul, fiecare dintre ele putând duce la o apropiere tangențială sau asimptotică de idealul ales.

 

oameni

 

Primul lucru de care trebuie să ținem seama atunci când, în limita putințelor noastre, ne dăm silința să ne îndreptăm spre versiunea umană pe care o considerăm cea mai demnă de laudă este următorul: reflecția asupra trăsăturilor noastre care poartă pecetea hibelor. Da, suntem plini de cusururi, avem multe imperfecțiuni, suntem ca niște bibelouri prăfuite, cu suprafața departe de una netedă și lucioasă. Suntem mici – și poate de aceea este inspirat să nu ne luăm în seamă uneori, să ne permitem jocul.

 

oameni

 

Însă dacă îndrăznim să coborâm pe o scară imaginară în adâncul nostru și să explorăm acel tărâm, să ne plimbăm gândul pe lângă ceea ce vom găsi acolo, este ca și cum ne-am fi trezit din somnul ignoranței și nu mai facem parte dintre aceia care nu se înțeleg și nici nu își dau osteneala să o facă. De fapt, în aceasta stă tăria ființelor umane, particularitatea lor de neînlocuit, de neimitat, de neredat de către animale sau mașinării: puterea lor este concentrată în capacitatea de a se privi pe ele însele, de a gândi asupra propriilor gânduri, atitudini, gesturi, emoții. Aici este măreția lor. A noastră.

 

oameni

 

 

oameni

 

De una singură, cântărirea ipostazelor noastre nu este suficientă, deși, așa cum am menționat deja, este necesară, întrucât fără ea nu am ști din ce punct plecăm, nu am bănui unde ne este aruncată momentan ancora. Meditației acesteia trebuie să îi urmeze acceptarea sub semnul seninătății a tot ceea ce descoperim în interiorul nostru și fie ne încântă, fie nu. Există cazuri în care oamenii își dezvăluie lor înșiși anumite slăbiciuni, cu alte cuvinte, văd că ele sunt acolo, în colțurile sufletului lor, însă imediat după clipa întâlnirii cu ele, le neagă, le resping, vor să nu le mai zărească vreodată. Acești indivizi nu au șanse surâzătoare la o apropiere mai mare de idealul lor, fiindcă nu pot accepta între ce contururi respiră pentru moment. Prin negarea propriilor hibe, ei au iluzia că s-au îndepărtat de ele, în timp ce acestea sunt încă acolo și prind rădăcini din ce în ce mai solide. Așadar, îmbrățișarea temporară, cel puțin, a însușirilor noastre nefericite este următoarea za din lanțul pe care am început să-l construim.

 

oameni

 

Acum, ne-am primit pe noi înșine așa cum suntem. Ceea ce avem de făcut mai departe este să urmărim cu atenție ce tocmai am acceptat ca fiind parte constitutivă a noastră, să punem sub lupă defectele ori de câte ori le întâlnim, să încercăm să identificăm contextele în care ele se strecoară. Asta va face posibilă o comportare diferită în situații similare viitoare. Pe românește, trebuie să învățăm din greșelile noastre și să ni le semnalăm nouă înșine de fiecare dată când le observăm.

 

oameni

oameni

 

 

În acest fel, vom actualiza în ființa noastră idealul care ne guvernează, treptat, cu dedicare și însuflețire. Desigur, nu am spus că este un proces facil, la îndemâna oricui: nu este deloc ușor și foarte puținor persoane le reușește. Cele mai multe se împotmolesc la primul pas, cel al trezirii, al reflecției. Însă acesta nu trebuie să fie privit ca un îndemn pentru a NU încerca. Din contră, imboldul meu este să porniți pe acest drum, așa cum l-am schițat eu aici, în linii mari și să vedeți unde vă duce. Rămânându-vă fideli și accentuându-vă perseverența, șansele voastre de ispravă cresc.

 

oameni

 

Legat de idealul pe care și-l stabilește fiecare pentru el, aceasta este o altă discuție pe care o voi deschide, poate, cu altă ocazie. Până atunci, de reținut este că suntem mici și, totodată, mari. Stăm în umbră, dar putem ieși și în lumină. Imperfecțiunile ne sunt slăbiciunea, iar doza de control pe care o avem asupra lor, atâta câtă este, în limitele în cadrul cărora se înscrie, ne este puterea. Suntem fragili, dar suntem capabili să examinăm clipa în care suntem gata să ne facem țăndări. Aceasta este natura noastră, iar alta nu vom primi în lumea asta. 🙂

 

oameni

 

oameni

Fotografii realizate de minunata Ana Maria Berceanu în curtea Muzeului de Artă, Craiova ( căreia îi mai mulțumesc o dată pe această cale! )


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *