habitus

Habitus – despre cărţi, oameni şi iaurturi

Salutări ( foarte ) călduroase!

Astăzi, subiectul poveştii mele virtuale îl face Habitus, acea librărie-cafenea din Sibiu sau unul dintre locurile în care aş reveni oricând şi oricum. 🙂

Dacă nu mă înşel, prima dată am fost la Habitus în februarie 2016, atunci când m-am refugiat la Sibiu de ziua mea. Bineînţeles, la recomandarea prietenei mele de acolo. 😀 Am ştiut de când am intrat că este un loc din care nu mai vreau să plec. A fost, de fapt, pentru mine, la acea vreme, un local aşa cum nu mai întâlnisem niciunde, bazat pe un concept care m-a surprins şi care m-a făcut să mă îndrăgostesc. La ce mă refer? Ei bine, la ideea că poţi citi o carte şi poţi savura, în acelaşi timp, o cafea, un ceai sau un iaurt, iar apoi, nu eşti obligat să cumperi cartea dacă ai luat-o de pe raft, o poţi duce la loc. Ai, de asemenea, libertatea de a citi sau de a răsfoi doar un volum, aşa cum ai libertatea de a cumpăra unul sau câteva suveniruri sau dulciuri. Practic, Habitus nu are restricţii de bibliotecă, însă împrumută din acea atmosferă. Aşa cum, de altfel, ia puţin şi din atmosfera de librărie pură şi din cea de la o cafenea. 🙂

 

habitus

 

habitus

 

Situat în Piaţa Mică din Sibiu şi construit undeva, la subsol, Habitus mi-a oferit, de fiecare dată când i-am călcat pragul, acea impresie de intimitate, pe care nu am găsit-o în alte librării sau chiar biblioteci unde se păstrează liniştea. Asta mă face să reconsider conceptul de intimitate şi să înţeleg că, poate, în esenţă, nu are prea multe de-a face cu liniştea. 😀

Pereţii care par îmbrăţişaţi de rafturile cu cărţi – şi nu plini până la refuz, arcadele de cărămidă şi lumina gălbuie – toate acestea îţi dau iluzia că te afli într-o pivniţă cu cărţi, însă într-una de la care doar tu ai cheia. Eşti tu cu tine şi cu ideile unor oameni mai mari sau mai mici, care sunt pregătite să te cunoască, dacă şi tu eşti pregătit pentru asta. 🙂

 

habitus

 

Iar acele idei sunt atât de diverse, fiindcă ele se ascund în multe opere: de la cărţile pentru copii până la cele de specialitate, neuitând nici literatura clasică sau pe cea contemporană. Altfel spus, este destul de dificil să cauţi o idee şi să nu o găseşti în Habitus. 😀

 

habitus

 

habitus

 

habitus

 

habitus

 

Iar acum, să fiu sinceră: există momente în care aş vrea să mă teleportez în Habitus, nu pentru ideile cu care m-aş întâlni dacă aş deschide paginile cărţilor, ci pentru… iaurturile, milkshake-urile sau fresh-urile fabuloase. Nu râdeţi! Nu sunt lacomă, poate doar puţin pofticioasă uneori, însă preparatele din Habitus nu sunt legate de pofta mea, ele în sine au un farmec aparte: nu sunt nişte simple băuturi sau gustări comerciale, întâlnite pe toate drumurile, ci sunt pregătite la ei şi au împrumutat titlurile unor opere celebre pentru nume, de pildă „Lolita”, „Portocala mecanică” sau „De veghe în lanul de secară”. 😀 Astfel, există o transpunere dublă în lumile pe care vrei să le accesezi: pe de-o parte, ea e dată de lectură, iar pe de altă parte, de gust. Actul imaginaţiei este, deci, sporit de bucuria papilelor gustative.

 

habitus

 

Poate această magie care e prezentă pretutindeni – în fiecare ungher şi în fiecare lingură de iaurt sau de milkshake – m-a determinat să nu plec niciodată din Habitus fără să iau o carte, deşi, de câteva ori, am răsfoit una în timp ce am stat în librărie. Cu acest imbold pe care îl transmit vizitatorilor – acela de a nu părăsi localul fără un volum alături – cred că îşi îndeplinesc strategia, iar eu îi admir sincer pe cei din spatele acestui concept! 🙂

Ah, şi ceva ce am uitat să menţionez: Habitus nu este doar un loc în care te poţi întâlni cu idei sau… arome, cu cărţi sau gustări, ci şi un spaţiu al lansărilor de carte, al expoziţiilor şi concertelor, dar asta, în mare parte, doar pentru privilegiaţii locuitori ai Sibiului :)), însă nu numai. Aşa că, este cu certitudine şi „o pivniţă” unde poţi cunoaşte oameni, care mai mult ca sigur că o iubesc şi ei, aşa ca mine. 🙂

 

habitus

 

Am impresia că mi-am împrăştiat de tot sufletul vara asta: o parte din el e la Timişoara, o altă parte la Sibiu… :)) Însă la Sibiu e veteran şi tocmai de aceea vă îndeamnă şi pe voi să îl vizitaţi la Habitus. 🙂 Sau într-un alt loc minunat despre care vă voi povesti curând. Aşadar, rămâneţi aproape.

 

 

„You never know if you never try…”

De printre oameni, cărţi şi iaurturi,

Victoria


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest1Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *