dezbatere

A fost odată o dezbatere…

… sau mai multe. 🙂 Hei, lume! Ne întâlnim din nou pe aceste meleaguri online, fiindcă vreau să vă spun două cuvinte despre ultima noastră experienţă în lumea dezbaterilor. Zic „a noastră” şi nu „a mea”, pentru că dezbatere înseamnă echipă. Dar toate la timpul lor…

Dacă aş spune că această ultimă experienţă pe care am avut-o a fost de basm, aş minţi. Însă pot să zic foarte sincer că a fost de poveste. 😀 Fireşte că nu întotdeauna binele învinge răul – sau lucrurile se termină în favoarea ta deplină – dar mereu strângi amintiri şi ai câte ceva de învăţat din orice ţi se întâmplă. Ca dintr-o poveste. Ei bine, cea care urmează nu este neapărat una despre succes, dar cu siguranţă este una despre pasiune. 🙂

 

foto dezbatere

 

Ca s-o iau cu începutul, trebuie să mărturisesc că încă nu ştiu exact ce m-a adus pe mine în lumea dezbaterilor. Am aflat despre asta aparent pur întâmplător, dar probabil exact când a trebuit, însă de un lucru pot să fiu sigură: acest mic univers, format din şase oameni şi o mulţime de cuvinte care le servesc drept instrumente de contrazicere, m-a cucerit. M-a cucerit această „ceartă organizată”, cum ar numi-o unii, care nici măcar nu aduce a ceartă, pentru că nu este o luptă în care toţi cei implicaţi se străduiesc să arate că au dreptate, ci este un joc despre convingere, ca un fel de spectacol concentrat pe arta persuasiunii. Ca în orice alt spectacol, şi aici se întâmplă ca uneori să câştigi simpatia celor care privesc, iar alteori, nu. Dar cred că, de fapt, în asta constă frumuseţea jocului.

 

dezbatere foto arad

 

Am avut nevoie de câteva zile după toată experienţa de la Căciulata, ca să analizez iar şi iar situaţiile prin care am trecut acolo şi să ajung la o concluzie: mai presus de orice altceva, cei mai interesanţi din cadrul dezbaterilor sunt, evident, oamenii. Nu argumentele, nu discursurile metaforice sau tehnice, nu stilul debaterilor, ci oamenii în sine. Dacă am sta ascunşi într-un colţ – ca nişte spiriduşi puşi pe şotii – la un meci de dezbateri, am putea observa totul… Am putea observa cum unii se încurcă în propriile cuvinte, cum atenţia altora este cât se poate de admirabilă, am putea observa fruntea încreţită a arbitrului care încearcă să noteze fiecare replică sau cât de unite sunt echipele. Şi, astfel, din exterior, am înţelege un lucru care celor din interior le scapă: că totul se rezumă la oameni. 🙂

 

foto valcea dezbatere

 

Insiderii ( jucătorii şi arbitrii ) sunt numai ochi şi urechi la cuvinte, la fraze, la argumente şi alte chestii plicticoase. Până la urmă, toate aceste şiruri de litere au fost inventate tot de oameni, pentru a se înţelege mai bine unul pe celălalt. Toţi cei care au jucat sau au fost martorii unui meci de dezbateri măcar o dată ştiu că fiecare încearcă să vâneze greşeala adversarului, fiecare e pe poziţii, atent la cel care vorbeşte, tocmai ca să îi întoarcă vorbele împotriva lui. În acest timp, toţi uită că ei înşişi sunt predispuşi greşelii şi că la un moment dat poate fi vorba de ceva ce tu nu ai auzit, nu ai notat sau ai interpretat greşit. Fiindcă, poate mai mult decât în orice altă disciplină, aici e vorba de subiectivitate, fie că ne convine sau nu.

 

a fost odata o dezbatere

 

Şi câteodată, îţi ia ceva timp să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă, atunci când subiectivitatea arbitrului nu a fost în favoarea ta. Pentru că, deşi debaterii pot nega, pe moment există o mică frustrare, un mic dezacord pe care eşti gata să îl susţii sus şi tare, însă după ce laşi lucrurile „la copt” o vreme, realizezi că subiectivitatea arbitrului nu arată decât o singură chestiune: că este şi el om.

Am remarcat că noi, ca şi debateri, le cerem uneori arbitrilor mai mult decât ei înşişi pot duce, cu toate că poate ne e greu să o recunoaştem. Le cerem să fie ca un fel de roboţi, care să înregistreze tot ce spunem noi, cuvânt cu cuvânt, cu lux de amănunte. Şi atâta timp cât noi, jucătorii, nu putem să facem asta cu echipa adversă, de ce ne-am aştepta ca ei să poată? Pentru că sunt adulţi, sunt poate certificaţi şi au mai multă experienţă? Ei bine, uneori, oricâtă experienţă ai purta prin catacombele memoriei, sunt suficiente două secunde ca peisajul să te fure şi să nu apuci să îţi notezi o replică deosebit de importantă, iar apoi să susţii cu mâna pe inimă că tu nu ai auzit-o. Been there, done that. 😉

 

dezbatere eu

 

Cred că ar trebui să învăţăm să ne înţelegem reciproc. Mai bine decât am făcut-o vreodată. Şi cred că dezbaterile ar trebui să promoveze asta, într-un mod mai vizibil, deşi ar putea părea imposibilă o idee de acest fel. De ce? Fiindcă, din postura de debater, care a jucat destule meciuri şi a şi asistat la destule, eşti tentat să respingi tot ce îţi spune adversarul, înainte chiar de a înţelege noima vorbelor sale. Devine ca un instinct toată treaba asta, ajungi s-o faci din reflex. Pentru că, aşa cum se ştie deja, o dezbatere dezvoltă gândirea critică. Şi ăsta e un lucru excelent, căci în şcoală, de cele mai multe ori, elevii trec cu ochii închişi pe lângă orice fărâmă de gândire critică, fiindcă sistemul este de aşa natură, dar nu vreau să intru în detalii aici, nu e cazul. Cert este că dezbaterile chiar te fac să gândeşti cu subiect şi predicat, să îţi justifici ideile şi să îţi dai seama de ce mecanismul gândirii celuilalt scârţâie. Şi de aceea eşti aşa concentrat să îi găseşti nod în papură adversarului: pentru că devii critic. Aţi putea spune că o gândire critică fără o înţelegere profundă prealabilă nu există. Nimic mai greşit. Dacă ne amintim bine, oamenii resping, în primul rând, ceea ce nu pot să înţeleagă. Şi apoi îşi susţin în continuare, cu şi mai mare ardoare, prejudecăţile şi valorile pe care şi le-au format până la un anumit moment.

 

a fost odata o dezbatere

 

Ceea ce vreau să spun este că această gândire critică pe baza unui meci de dezbateri continuă, în unele cazuri, chiar şi după ce meciul s-a sfârşit de mult. Şi dacă s-a întâmplat ca arbitrul să nu dea decizia în favoarea ta, ajungi să îl vezi ca pe un al patrulea membru al echipei care ţi-a fost adversă şi ajungi, poate involuntar, să îi respingi decizia. Pentru că tu pentru asta te-ai antrenat: ca să respingi tot ce îţi iese în cale.

Vedeţi? De-asta spun că trebuie mai întâi să ne dezvoltăm capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi, înainte de a arunca cu roşii în ei. Căci, aşa cum spuneam, cei mai interesanţi rămân oamenii într-o dezbatere. Iar la final, în loc să te tot lupţi cu hotărârea arbitrului în mintea ta, poate ai putea să încerci să înţelegi de ce l-a convins echipa adversă. Cred că e foarte captivant să vezi de ce se lasă convinşi oamenii, pentru că nu toţi suntem la fel şi nu pe toţi ne conving aceleaşi idei sau elemente. Data viitoare când pierzi un meci – şi nu pricepi prea bine de ce s-a întâmplat aşa – poate ar fi mai inspirat să te pui în locul arbitrului, să vezi totul din perspectiva lui şi să îi creionezi personalitatea ( sau măcar câteva trăsături ), pe baza convingerilor cărora le-a dat ascultare. Fiindcă, da, am ajuns să cred că o dezbatere e un bun exerciţiu psihologic: chiar te poate învăţa să citeşti oamenii. 🙂

 

o dezbatere foto

 

Dacă vă întrebaţi cumva, nu, aceste vorbe nu vin din mintea uneia care a făcut parte din echipa câştigătoare. Pentru că, aşa cum vă ziceam mai devreme, experienţa noastră nu a fost de basm, ci de poveste. Nu am învins balaurii, dar cred că ne-am învins proprii balauri, făcând un pas în faţă, către necesitatea de asumare a celor întâmplate şi către responsabilizare. Suntem totalmente răspunzători de faptele noastre – şi, în speţă, de vorbele noastre – şi aşa cum au fost, au fost ale noastre şi nu mai putem să le renegăm.

 

foto grup dezbatere

 

dezbatere gif

 

În ciuda faptului că experienţa noastră nu s-a finalizat chiar aşa cum ne aşteptam, s-a finalizat cu amintiri şi lecţii care ne vor opri să renunţăm. Cred. 😀 Cel puţin, în viitorul apropiat. Aceste amintiri şi lecţii pe care le-am adunat ne îndeamnă, încă o dată, să mergem înainte, căci acolo unde există pasiune, va exista mult mai mult cândva. Acolo se vor naşte roadele pasiunii, vreau să spun, adică reuşitele. Şi cum să obţii rezultate ca şi echipă e destul de dificil – totul trebuind să înceapă, mai întâi, individual – cred că am urcat o mare treaptă către acel punct, prin trofeul pentru cel mai bun vorbitor, cu care m-am ales în urma acestei experienţe…

 

trofeu dezbatere

 

premiere blurat dezbatere

 

dezbatere premiere

 

… şi cu aplauzele aferente, bineînţeles. :))

 

dezbatere aplauze

Mulţumesc, Mihai! :))

Pentru că am fost generoasă, am împrumutat – doar pentru o mică poză – trofeul meu şi celor mai nefericiţi dintre noi :)). N-am să-l numesc, se ştie singur. 😉

edi dezbatere

 

Şi le-am permis şi „fanilor” înfocaţi să apară într-o fotografie cu noi. :))

 

tomita dezbatere

N-am fi putut să îl refuzăm pe Tomiţă, oricum. 😀 A fost mult prea drăguţ cu mine, la mini-shooting-ul din parc.

În orice caz, atenţia a căzut tot asupra fetelor mele…

noi 3 dezbatere

 

… fără de care n-aş fi reuşit să obţin trofeul pentru cel mai bun vorbitor. 🙂 Cunoscătorii ştiu de ce.

 

my speech dezbatere

 

dezbatere noi

 

Finalul poveştii a fost marcat de pasiune, după cum mărturiseam, şi de bucuria de a cunoaşte şi de a petrece câteva zile alături de nişte oameni la fel de pasionaţi ca tine. Căci, lăsând la o parte micile ciondăneli ( aviz lui Necşoiu :)) ) sau peripeţii, cu toţii am simţit o bucurie. Poate în feluri diferite. Dar bucuria a fost aceeaşi: aceea de a fi împreună. 🙂

 

poza de grup dezbatere

 

Mai am un singur sfat pentru voi – pe care l-am urmat şi eu, la rândul meu, atunci când mi-a fost dat: duceţi-vă la dezbateri. Chiar dacă în primele momente este posibil să vă întrebaţi ce căutaţi tocmai voi acolo, nu veţi regreta. 😉

A fost odată o dezbatere… sau au fost mai multe. Jucătorii au fost lecţiile de viaţă, distracţia şi amintirile. Arbitrul a fost destinul – pe care fiecare jucător l-a înţeles după cum a considerat de cuviinţă. Verdictul s-a dat pentru dorinţa de a participa şi anul viitor, publicul a aplaudat la scenă deschisă, iar camerele de filmat au eternizat momentul. Dacă nu mă credeţi, daţi click aici. 🙂

În final, vă las cu un citat care mie mi-a dat de gândit ( şi – sper – cu dorinţa de a vă apuca şi voi de dezbateri ): „Great stories happen to those who can tell them” – Ira Glass.

 

 

„You never know if you never try…”

La revedere,

Victoria-the-debater

 

 

 

 

 


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *