film SF

Ce mi-a spus un film SF despre sensul vieţii?

Salutări! 🙂

Poate nu v-am spus niciodată, dar mi-am propus să fiu totalmente sinceră cu voi atunci când am început să scriu pe acest blog. Asta se va întâmpla şi astăzi, când vă voi vorbi despre ultimul film pe care l-am văzut, Guardians of the Galaxy Vol. 2.

Trebuie să fac o mărturisire: SF-ul nu e genul meu preferat de filme; în general, privesc fiecare producţie care se încadrează în acest gen ca pe o provocare. :)) De-a lungul timpului, doar două filme SF m-au fascinat: Interstellar şi Doctor Strange, pentru că sunt mai mult decât ştiinţifico-fantastice. 🙂 Ei bine, filmul pe care l-am vizionat în avanpremieră la Inspire Cinema, Guardians of the Galaxy Vol.2, mi-a amintit cumva de cele două.

Poate nu e o simplă coincidenţă că atât Doctor Strange, cât şi Guardians of the Galaxy Vol. 2 sunt produse de Marvel Studios. 😀

Dacă primul m-a impresionat şi prin efectele spectaculoase şi neobişnuite, n-aş putea spune că cel de-al doilea a făcut acelaşi lucru. Nu, nu m-au uimit nici personajele – uşor clişeice, în majoritatea lor, nişte arhetipuri pe care le regăsim în multe filme SF – şi nici umorul, adesea comercial, poate de prea puţine ori subtil. Însă există un element, probabil că e unul dintre cele mai importante care intră în alcătuirea unui film, care mi-a plăcut şi mi-a răscolit mintea şi la ceva timp după ce filmul s-a sfârşit: ideea în jurul căreia gravitează acţiunile. Această idee pare să fie una filozofică şi antrenantă: sensul vieţii, căutat din două perspective, cea a raţiunii şi cea a sentimentelor.

Povestea începe prin reuşita Gardienilor Galaxiei de a îndeplini sarcina impusă de Ayesha. Ca recompensă, aceasta din urmă le permite celor cinci să o ia cu ei pe sora Gamorei, Nebula.

 

film SF

 

film SF

 

În cadrul întrevederii dintre Gardieni şi Ayesha, aceasta face o aluzie la originile lui Peter Quill – care nu îşi cunoscuse tatăl şi de aceea, pentru el, originile reprezentau un mister.

Din cauză că Rocket – ratonul – fură nişte baterii de la Suverani, iar ulterior, el şi ceilalţi patru sunt atacaţi de „păgubiţi”, Gardienii sunt nevoiţi să se adăpostească pe o planetă, unde, într-un mod deloc surprinzător, tatăl biologic al lui Peter Quill, Ego, îşi face apariţia. Convins de Gamora să îşi cunoască rădăcinile, Peter acceptă să plece împreună cu ea, cu Drax şi cu părintele său pe planeta acestuia din urmă.

 

film SF

 

film SF

În scurt timp, Gardienii află un mare secret care nu pune numai vieţile lor în pericol, ci întregul Univers cunoscut de ei până atunci. N-am să vă dezvălui mai mult, fiindcă mi-ar plăcea să mergeţi la film şi să-l priviţi într-o cheie… mai profundă, analizând, de exemplu, psihologia din spatele personajelor. 😀

Perspectiva filozofică pe care o menţionam la început se concretizează între tatăl biologic al lui Peter Quill, Ego, şi figura paternă – cumva adoptivă – din viaţa sa de până atunci, Yondu, căpitanul Devastatorilor.

Aşa cum îi spune şi numele, Ego este caracterul dirijat de dorinţa de putere, de control, de expansiune, o fiinţă lipsită de emoţii ( pozitive ), care, deşi susţine că trăise dragostea adevărată, nu mai nutreşte niciun sentiment de genul acesta. Ego poate să creeze lumina, o energie foarte puternică, dar distrugătoare, dacă e folosită în scopuri malefice. Şi poate să creeze lumina cu ajutorul gândului, al concentrării.

Puterea lui Yondu constă în folosirea unei săgeţi zburătoare, de care aflăm, abia spre final, că e folosită cu ajutorul… inimii. În ciuda atitudinii neprietenoase şi dure şi a aparentelor interese lipsite de etică, Yondu are un suflet bun. Însă îşi maschează bunătatea, ca mecanism de apărare împotriva relelor din lume. De ce? Fiindcă avusese o traumă în copilărie.

 

film SF

Pe scurt, niciunul dintre cei doi „taţi” nu este ceea ce pare, iar adevărurile se află la sfârşit.

Cred că mulţi dintre noi se pot regăsi în pielea lui Peter Quill, omul confuz, nesigur, cu multe întrebări pe buze, dar fără răspunsuri în minte, care nu îşi cunoaşte originile. Scena relevantă a filmului este reprezentată de conflictul care izbucneşte între Ego şi Peter, pe planeta creată în întregime de primul dintre ei.

 

film SF

 

În timp ce cel mai în vârstă încearcă să-şi convingă fiul că sensul vieţii este puterea, obţinută cu ajutorul raţiunii ( ce-i drept, bolnave ) şi că nimic nu poate fi mai satisfăcător în viaţă decât să deţii controlul şi să stăpâneşti lumea, Peter întreabă retoric dacă viaţa mai poate avea oare şi un alt sens, iar în minte îi apar momentele din existenţa lui în care cunoscuse iubirea, sub diversele ei forme. De aici şi până ca Peter să îl aleagă pe Yondu drept protector al său nu mai este decât un pas.

Fiindcă cei doi poli ai ideii – de căutare şi găsire a sensului vieţii – sunt Yondu şi Ego. Primul, care se foloseşte de inimă pentru a-şi pune în aplicare „darul înnăscut” şi al doilea, care utilizează forţa gândului pentru a crea lumina. Primul, care ar putea reprezenta metaforic sentimentele şi al doilea, care ar putea fi imaginea raţiunii.

Bineînţeles, filmul alege ca salvare, ca soluţie a problemelor, iubirea, fiindcă raţiunea din cazul de faţă are ceva putred în ea. Cert este că omul poate fi complet doar dacă le cunoaşte pe amândouă şi asta este ceea ce mi-a spus un film SF despre sensul vieţii. 🙂

Vă recomand să îl vedeţi pentru această idee profundă şi uşor surprinzătoare pentru restul elementelor mai obişnuite ( pentru filmele SF ) care îl compun. 😀 Găsiţi programul aici.

Care este sensul vieţii pentru voi? 🙂

 

film SF

Sursa: www.imdb.com

 

„You never know if you never try…”

Cu bine,

Victoria-un-Gardian-al-Galaxiei

 

 

 


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *