failibilismul si critica la popper

Failibilismul și critica la Popper

S-ar cuveni să acceptăm cu toţii că omul e failibil, e susceptibil de greşeală, nu poate atinge perfecțiunea, deşi spre asta ar trebui să tindă.

Văzând omul prin această lentilă, Karl Popper atrage atenția asupra rolului pe care critica ar trebui să-l aibă atât în epistemologie, cât şi în filozofia politică sau, mai curând, în cadrul unei democrații.

Tocmai fiindcă drumul indivizilor spre certitudini nu este unul lin, progresul în cunoaştere se cere realizat nu acumulând noi şi noi adevăruri, ci falsificând mai întâi teoriile deja dezvoltate, altfel spus, supunându-le unor teste în vederea detectării şi corectării erorilor care se pot strecura din cauza naturii umane înseşi.

Pe celălalt plan, aşa cum ființa umană nu îndeplineşte perfecțiunea, este recunoscut că nici democrația nu ştie desăvârşirea, dar este „singura formă de stat în care guvernul poate fi destituit fără vărsare de sânge”, după cum afirmă chiar Popper sau, conectând această viziune cu cea din epistemologie, am putea constata că democrația este singurul sistem în care erorile pot fi îndreptate pe cale civilizată.

Întrucât omul nu este infailibil, anumite credințe sau concepții ale sale ar putea conține greşeli. Este astfel clar pentru oricine că uniformizarea ( impusă de sus, eventual ) perspectivelor indivizilor ( mai ales dacă ar fi eronate ) ar reprezenta un dezastru. Tocmai de aceea, libertatea de opinie şi de exprimare, prin instrumentul criticii, sunt necesare. Permițându-mi o paranteză, Mill evidențiază în lucrarea lui, „Despre libertate”, că putem opta pentru o viziune abia după ce am investigat atât temeiurile ei, cât şi temeiurile celei opuse ei şi le-am cântărit cu grijă pe ambele.

Ceea ce e esențial este că uneori, critica ar trebui să fie orientată chiar spre fisurile care pot apărea în cadrul sistemului democratic. Numai o societate totalitară sau autoritară nu i-ar da voie criticii să îşi facă simțită prezența, fiindcă astfel de societăți nu fac diferența între o „critică prietenească” şi una „totalitară”, crezând-o imposibilă pe prima, pentru că ele însele sunt pătrunse de spiritul totalitar.

Criticând rațional, acordându-ne ocazii pentru a ne provoca propriile opinii, dar şi participând la dezbateri cu alții, avem o şansă la dezvoltare intelectuală şi morală. Dar asta e posibil doar pe baza libertății. Pe care ar trebui să o păstrăm acum şi întotdeauna.


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *