dresda

Dresda – oraşul barocului

Salutări!

Acum câteva săptămâni vizitam Dresda. Ceea ce mă bucură este că vizita aceea nu s-a sfârşit încă şi vă explic imediat ce vreau să spun. 🙂

Cu biserica Frauenkirche am făcut cunoştinţă prima dată şi am întâlnit, aşadar, o primă emblemă a stilului baroc. 🙂

 

dresda

 

dresda

 

dresda

 

dresda

 

Bogăţia interiorului şi atenţia pentru fiecare detaliu în parte te introduc, fără să-ţi ceară acordul, direct, nemijlocit, clar în povestea barocului. Însă momentan se cuvine să descoperim povestea pe care această biserică evanghelică-luterană vrea să o comunice lumii.

Fiind construită în secolul al XVIII – lea, Frauenkirche a fost complet distrusă în timpul unor bombardamente din Al Doilea Război Mondial, ceea ce mi-a arătat dualitatea omului ca reprezentant al speciei sale: pe de-o parte, suntem capabili să tindem spre scopuri măreţe, să ne înălţăm spiritul pe culmile artei, dar pe de altă parte, facem paşi uneori spre autodistrugere, iar din păcate, astăzi, „uneori” devine „din ce în ce mai des”.

Biserica a fost reconstruită abia după reunificarea Germaniei, în timpul Republicii Democrate Germane fiind lăsată în starea catastrofală produsă de bombardamente, tocmai pentru a aminti de trecutul deloc fericit. Însă aşa cum spuneam, i s-a dat din nou viaţă după nişte fotografii şi schiţe vechi care se păstraseră, iar la reconstruirea ei a venit şi un ajutor financiar din Marea Britanie, astfel că Frauenkirche este acum şi un simbol pentru pacea care s-a aşternut între puterile opuse din Al Doilea Război Mondial. 🙂

Mergând mai departe, tot pe urmele barocului, ne iese în cale Palatul Zwinger, care nu doar că ar putea fi considerat o piesă de artă el însuşi, dar adăposteşte piese de artă consacrate. 🙂

 

dresda

 

dresda

 

dresda

 

Spaţii largi, zâmbetul întors al bolţilor şi grija pentru detalii… Aceasta pare să fie „formula” Palatului Zwinger, asta dacă arta poate fi cuprinsă într-o formulă ( şi mă îndoiesc! ). E o emoţie care nu se poate reda prin nicio formulare, o emoţie care se simte, se trăieşte doar la faţa locului. Asta e ceea ce mi-a spus acest palat construit la începutul secolului al XVIII – lea. Şi mai e o impresie care te încearcă atunci când eşti în mijlocul curţii, admirând: în tine ia naştere ideea că acelui loc îi lipseşte un rege, fiindcă tot acel fast, toată acea opulenţă parcă nu ar fi demne de nimeni altcineva. Cel puţin, asta mi-a trecut mie prin cap în timp ce ochii mei se desfătau cu toate acele bijuterii arhitecturale dăruite eternităţii.

După cum v-am dezvăluit deja, în cadrul Palatului Zwinger se află Galeria de Artă „Alte Meister”, care te transportă într-o lume a farmecului vizual, a emoţiilor stârnite de ceea ce ochii pot percepe. Galeria pare să fie un spaţiu al jocului ochi-suflet, un spaţiu care îndeplineşte dorinţa sufletului de a fi hrănit prin prisma ochilor noştri. Rubens, Dürer, Rafael, Tintoretto, Rembrandt sau Canaletto – toţi sunt încă vii în inima Dresdei prin operele lor, toţi şi încă alţii te invită să te îndrăgosteşti de arta pe care au cedat-o veşniciei. Şi, recunosc, eu am făcut-o. 🙂

 

dresda

 

dresda

 

dresda

 

dresda

 

Deşi călătoria prin Dresda s-a sfârşit fizic atunci când am părăsit oraşul, ea continuă în mintea mea, în imaginaţia mea până când voi ajunge din nou acolo. Cred că asta e frumuseţea oraşelor lumii: aceea că vizita ta prin ele nu se termină, de fapt, niciodată, că poate fi prelungită la infinit, prin străduţele memoriei şi prin bulevardele speranţelor pentru viitor.

Dresda este o lecţie a barocului, a acelui stil pe care Biserica Romano-Catolică a vrut să îl răspândească în lume, pentru a-i vrăji pe toţi, deopotrivă pe intelectuali şi pe needucaţi ( dar mai ales pe cei din urmă ). Cu toate acestea, barocul din Dresda – ca şi cel de prin alte colţuri ale lumii – este acum o comoară a omenirii şi nu una oarecare, ci una dintre acelea care te fac numaidecât să te întrebi: „Cum au putut oare crea mintea şi mâna omului aşa ceva?”.

Până când voi reveni în capitala Saxoniei, voi visa acel moment… la fel de detaliat precum se prezintă barocul. 😀 Ceea ce vă doresc şi vouă.

 

„You never know if you never try…”

La revedere,

Victoria

 

 

 


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *