1nou-1

De ce este fericirea cheia succesului?

Salut, lume!
Ce mai faceţi? Toate bune?
Astăzi m-am trezit cu un gând… Şi anume, să vă împărtăşesc experienţele mele, ceea ce fac, oricum, mereu. Dar azi vreau să vă vorbesc despre cele din ultima vreme, care, deloc întâmplător, se numesc… succese.

 

De când nu am mai vorbit noi, am avut două reuşite pe plan „profesional”. Nu o să detaliez – nu vreau să vă plictisesc! – însă am să vă spun şi vouă concluziile pe care le-am tras eu în urma acestor evenimente. 🙂
Am crezut mereu cu tărie că, pentru a fi împlinit, ai nevoie de un vis, un ţel, un ideal spre care să tinzi, pe care să vrei să-l atingi şi, bineînţeles, de dăruire, dedicare, dacă vrei cu adevărat ca el să devină realitate.
Unii oameni au în mintea lor proiecţii frumoase pentru viitor, însă se mulţumesc doar cu nişte schiţe, doar cu nişte rânduri mâzgălite pe o foaie – nu se străduiesc să le transforme în machete şi apoi în… realitate. Ei bine, aceştia nu au parte de acel succes la care visăm cu toţii.
Şi eu am avut visuri. Şi încă mai am. Multe, foarte multe, chiar. Nu, nu sunt despre modă şi „cochetărie” :)), ci despre alte pasiuni ale mele, unele înrădăcinate chiar mai puternic decât acestea două. V-am mai spus că-s o fashionistă mai atipică ( dar cred că v-aţi prins şi singuri :)) ).
După cum spuneam, mi-am imaginat un ideal. Voiam cu toată fiinţa mea să îl transpun în realitate. Şi am reuşit. Cum? În orice caz, nu atât de uşor.
Eu am avut succes în domeniile în care mi-am dorit să mă afirm datorită unei… „liste” întregi de „ingrediente”. Da, aveţi dreptate, cel dintâi este reprezentat de… oameni. ( btw, cred că nu am fi nimic unii fără alţii, omul nu e creat să se descurce chiar pe cont propriu sau să trăiască singur o viaţă întreagă; sau cel puţin, eu nu sunt aşa ) Şi, heeei! Nu numesc oamenii „ingrediente”, pentru că sunt malefică – aşa cum poate par uneori :)) – ci pentru că e o metaforă simpatică pentru subiectul nostru de azi. -> pentru că, de obicei, toţi îţi cer „reţeta” succesului, aşa că eu acum vă dau… „ingredientele”. :))
Sunt destul de norocoasă la capitolul ăsta: am întâlnit mai mereu oameni care m-au ajutat să mă dezvolt şi, ulterior, am început să mă înconjor eu de ei. Cert e că unii mi-au insuflat dragostea pentru unele dintre pasiunile mele de astăzi, alţii mi-au deschis ochii, arătându-mi în ce lume diversificată trăim şi cum putem să ne bucurăm de asta, apoi au fost alţii care mi-au întins mâna şi m-au ghidat pe un drum mai bun decât cel pe care mergeam şi tot aşa… Cu toate că unii dintre ei s-au schimbat mai târziu, eu ştiu că au fost exact aceia pe care trebuia să-i întâlnesc la momentul respectiv. Şi le mulţumesc. Nu degeaba am afirmat acum ceva timp că eu sunt toţi oamenii pe care i-am iubit vreodată. Chiar cred că sunt asta, mai presus de orice.

Pe lângă oameni, cred că pentru succesul meu a contat şi munca. Nu, nu cred asta, ci sunt ferm convinsă că aşa este. Cum v-am spus şi mai devreme, degeaba ai un vis, dacă nu munceşti pentru el şi dacă doar te plângi că e greu să ţi-l îndeplineşti. Am observat că românii sunt campioni în ceea ce priveşte treaba asta: se plâng mereu şi se văicăresc, demonstrându-şi, fără să îşi dea seama, imaturitatea, lenea şi inconştienţa. Nu vă mai plângeţi, dragi concetăţeni, că aveţi prea mult de plătit pentru curent în luna asta, ci învăţaţi să stingeţi întrerupătorul când părăsiţi camera. ( -> simplu sfat prietenesc pe care îl dau celor care… simt că aparţin categoriei de care vorbesc 🙂 )Deci, soluţia nu este să spunem „Vai! Vai!” în sus şi în jos, ci să punem osul la treabă. Eu am muncit pentru ceea ce mi-am dorit să obţin: am citit mai mult, am exersat mai des, m-am informat mai serios. Şi cred că asta e singura cale. Sau, mă rog, singura care mi se pare demnă, pentru că mai există şi altele, cum ar fi trişatul, dar acestea nu-s pentru mine. Şi sper că nu sunt nici pentru voi. 😀

Şi nu în ultimul rând, poate a fost important, în reuşita mea, şi felul meu de a fi. Ce vreau să zic prin asta? Că sunt o luptătoare şi că nu renunţ niciodată, din moment ce mi-am planificat ceva, din moment ce sper la ceva. Indiferent de circumstanţe, indiferent de obstacolele pe care le-am întâmpinat, indiferent de cei care m-au dezamăgit sau de statutul meu de „victimă colaterală”, nu am renunţat, ci am continuat să lupt şi să muncesc pentru visul meu. De unde îmi vine puterea asta nu v-aş putea spune, pentru că nici eu nu ştiu. Poate din dorinţele mari pe care le am uneori. Sau poate pentru că, din când în când, mai trebuie să învingă şi oamenii buni. ( nu că m-aş considera neapărat unul :)), dar mi se mai spune că sunt câteodată )
Daaar… punctul la care voiam să ajung abia acum soseşte: cheia succeselor mele din ultima perioadă a fost atitudinea, starea mea din interior. Am fost fericită înainte de evenimentele cu pricina şi am fost fericită şi după ce s-au consumat, înainte să-mi aflu rezultatele. Am fost fericită, pentru că am fost mulţumită de mine, de ceea ce realizasem, de toate experienţele care mă formaseră până în momentul respectiv. Am fost fericită şi nu aş fi regretat nimic, chiar dacă rezultatele aveau să fie altele, poate nişte eşecuri. Nu aş fi regretat nimic, pentru că am ştiut că luasem deciziile potrivite, deciziile care să mă facă fericită cu adevărat. Mă simţeam liberă ca o pasăre, pentru că, probabil, eram în pace cu mine însămi.
Poate chiar despre asta e vorba. Poate trebuie să avem mereu fericirea în plan, şi nu succesul. Poate trebuie să luăm hotărârile care să ne facă fericiţi, nu pe acelea care să ne aducă succes. Nu cred că am putea străluci în domeniile în care vrem să o facem, fără să fim bucuroşi, împliniţi, pozitivi. Până la urmă, cei care se lovesc fatal de un zid sunt cei care se subestimează, cei care sunt pesimişti şi cei care nu cred în ei înşişi. Ah, da, şi că tot vorbeam, şi cei care trag sfori în stânga şi în dreapta…
 *paranteză: aici nu e o sfoară, ci un şnur de la un mărţişor, agăţat în magnolia asta deosebită. V-am mai spus că iubesc magnoliile? Sunt aşa exotice şi diferite, nu se tem de unicitatea lor şi de a o valorifica. Cred că ar trebui să învăţăm de la ele, dragi ladies!*
Da, după părerea mea, fericirea e cheia spre succes, şi nu invers! Şi încă ceva: nu cred că puteţi câştiga decât în domeniile în care simţiţi voi înşivă că sunteţi cei mai buni; nimeni din exterior nu poate să vă oblige să excelaţi într-o activitate care vouă nu vă face plăcere, dintr-un singur motiv: pentru că nu acolo veţi reuşi, nu acolo veţi fi primii pe podium, ci acolo unde v-ar plăcea să lucraţi toată viaţa. Probabil ar trebui să ne alegem domeniile şi, ulterior, meseriile, în aşa fel încât acestea să nu ne facă să aşteptăm weekend-ul şi vacanţele, ci să ne facă să mai rămânem peste program. Şi, din fericire, sunt convinsă că nimeni nu duce lipsă de pasiuni şi că fiecare îşi doreşte ceva de la el pe planul ăsta.
Fiecare îşi doreşte ceva special de la el, voiam să zic. Ceva unic, ceva care să-i aparţină numai lui. Fiindcă nu cred că putem să reuşim dacă purtăm… mănuşile altuia, cum s-ar spune.

Poate unii vor să-i ajute pe cei din jur…

Poate alţii vor să unească…idei:
Tu vrei să priveşti în sufletele altora şi să-i înţelegi aşa cum nimeni nu a făcut-o, poate:
Iar prietenul tău poate vrea să îngrijească natura: ( ar fi tare bine, că avem nevoie de oameni din aceştia pe viitor! )

 

Eu am învăţat că ar fi bine să valorifici din plin timpul de care dispui:
Şi apoi să priveşti cu încredere către noul scop pe care ţi l-ai propus:
Şi acuuum, pentru că am fost o reflexivă şi o înţeleaptă în rândurile de mai sus, să vă arăt surpriza shooting-ului de ieri:

 

Da, exact, ne-am întâlnit cu o Lady albă, cu… pene :)), cu o lebădă. Şi eu încercam să mă apropii de ea, dar la un moment dat, şi-a scuturat ameninţător aripile, aşa că… am păstrat distanţa, după o mică sperietură. :DBineînţeles, nimic nu este perfect şi nu ăsta e scopul nostru – perfecţiunea – aşa că, vă arăt, ca de obicei, nişte cadre care nu reuşesc decât să vă facă să râdeţi ( şi să-mi amintească mie că-s fotogenică, nu glumă :)) ) :

 

Momentul în care am inteţionat să îmi arunc pălăria în apă a fost şi el memorabil :)). Că, de!, ce nu faci în scopuri artistice? Dar nu am aruncat-o de-a binelea, ci doar am simulat. 😀

Iar ăsta-i noul meu stil de dans :)). Cică aşa dansează „zeiţele germane” care sunt debater-iţe în timpul liber 😀 :
Coafură realizată la Melek Beauty Center
Fotografii realizate de Radu Capalb în Grădina Botanică
Vreau să-i mulţumesc lui Radu pentru pozele astea geniale! 🙂 Şi… apelaţi la el cu încredere! E foarte priceput. 😉 ( menţionez aici că GIF-urile sunt realizate de mine 😀 da, devin o fashionistă pricepută în informatică pe zi ce trece :)) )Ei bine, cele două succese ale mele au însemnat, de fapt, calificarea la etapa naţională a Olimpiadei de Limba Germană şi obţinerea premiului I la un concurs de dezbateri ( fiind prima dată când făceam aşa ceva! 😀 aici însă ţin să menţionez că s-a desfăşurat pe echipe, colegele mele Maria Istrate şi Ana Maria Berceanu fiindu-mi alături. 🙂 )
Şi mai vreau să spun că mă simt recunoscătoare. Pentru tot ceea ce am primit în ultima vreme. Dar, paradoxal, în mare parte, cred că am primit şi de la mine însămi. Şi tot ceea ce pot să vă recomand este… să fiţi fericiţi, împliniţi cu voi înşivă, mulţumiţi, optimişti şi să alegeţi drumul pe care să nu îl regretaţi mai târziu. Apoi, va veni şi succesul. 🙂
„You never know if you never try…” 
O aprilie cu fericire şi succes,
Victoria-the-mosaic-lady
 

 


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *