Fragilitate și reflecție. Sensibilitate și pătrundere. Slăbiciune – putere. Acestea sunt granițele ființei noastre, parametrii între care este zămislit omul, cu toate nuanțele sale intermediare precum culorile dintre roșu și violet care alcătuiesc restul ROGVAIV-ului. La un pol se situează lipsa de luciditate, imaturitatea, înclinația spre amânare, copleșirea emoțiilor, abandonul în fantezie, pe când la […]
Categorie: my city
#charismagie – o invitaţie la iubire
Salutări tuturor! Nu ne-am mai întâlnit de destulă vreme pe aceste meleaguri virtuale şi îmi voi cere iertare pentru asta. Dar acum am revenit şi nu oricum, ci invitându-vă… la iubire. E o invitaţie pe care o lansează, de fapt, Charisma. 🙂 Charisma s-a transformat recent în #Charismagie, şi nu din alte motive, ci pentru […]
Spărgătorul de nuci
Dragi cititori, Cu câteva zile în urmă am savurat „Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski în cadrul Festivalului Internaţional „Elena Teodorini” la Opera Română din Craiova. 🙂 N-aş putea spune că am avut ceea ce în general se cheamă „revelaţie”, însă o idee mi-a străbătut permanent mintea: omul este mult mai complex decât pare a fi, […]
Autenticitatea – esenţa noastră
Bună seară, doamnelor şi domnilor! Am decis să aduc vorba în acest articol nu despre sursele ( exterioare ) din care ne putem lua inspiraţia, ci despre acea unică sursă interioară pe care o uităm cel mai adesea: noi înşine. Îmi place să spun că parcă astăzi, oamenii nu mai „coboară” în ei înşişi. Nu […]
Voi dona din nou pentru copiii bolnavi de cancer
Bună tuturor! Nu ştiu cum se face, dar e din nou început de septembrie şi eu scriu iar un articol similar celui pe care l-am scris aici, tot la început de septembrie, acum doi ani. Ei bine, pe atunci nu ştiam, dar acum am aflat: mâine, 9 septembrie este Ziua Internaţională a Frumuseţii şi după […]
Dragoste la Divan…
Salutări tuturor! Doar nu credeaţi că anul ăsta va fi unul lipsit de Divan! Ei bine, clar nu este şi mai mult decât atât, tema ediţiei din această vară e universală – ne-a atins pe toţi într-un moment sau altul al vieţilor noastre, încă este prezentă zilnic sub diverse forme în existenţa noastră şi tot […]
Primul Yard Sale Online din Craiova
Ziua bună, dragi oameni! Nu mai reţin dacă v-am mai adus asta la cunoştinţă, dar îmi place să fiu acolo atunci când se petrec lucruri inovatoare, atunci când au loc prime evenimente de un anumit fel, atunci când, de fapt, oamenii învaţă să deschidă noi porţi spre mai bine, în diversele moduri în care poate […]
„Despre trup şi suflet” în Craiova
Salutări, dragi oameni! M-am întors din aventura provocatoare a ultimelor trei săptămâni, însă despre asta am să vă vorbesc curând. Azi am un alt anunţ important de făcut. Intuiţi ceva? Încă mă uimeşte felul în care întâmplările se interconectează uneori. 🙂 Pe voi nu? Am mărturisit asta, pentru că aşa începe povestea de astăzi. Am […]
Vlad Voiculescu şi ce poate însemna împlinirea
Bună tuturor! Aşa cum bine aţi remarcat, am lipsit o vreme, dar intenţionez să revin la frecvenţa obişnuită. 🙂 Să fiţi pregătiţi! Astăzi am pentru voi câteva rânduri despre ultimul eveniment important din viaţa mea. Acela a fost întâlnirea cu Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii. 🙂 După mine, una dintre marile întâlniri ale vieţii, […]
Ce mi-a spus un film SF despre sensul vieţii?
Salutări! 🙂 Poate nu v-am spus niciodată, dar mi-am propus să fiu totalmente sinceră cu voi atunci când am început să scriu pe acest blog. Asta se va întâmpla şi astăzi, când vă voi vorbi despre ultimul film pe care l-am văzut, Guardians of the Galaxy Vol. 2. Trebuie să fac o mărturisire: SF-ul nu […]