cucescutapescaun-1

Bun venit în paradis! Bun venit la Charisma şi la Chic Maison!

 

Helloooo everybody!
Vă mai amintiţi de asta? Ei bine, spuneam pe-atunci că brand-ul meu favorit în materie de antichităţi, decoraţiuni şi… idei de cadouri, Charisma, este definiţia bunului gust, concepţie pe care mi-o păstrez, de altfel, doar că recent am revenit la ei şi am descoperit mai mult de atât, adică am descoperit mai mult decât o definiţie, să zicem că, pur şi simplu, am conştientizat povestea din spatele acestui brand.
À propos, pentru mine, paradisul ar fi locul poveştilor – sau locul în care magia învinge realitatea sau, şi mai bine, devine una cu ea – aşadar, tocmai de aceea Charisma şi Chic Maison sunt un fel de eden pentru o iubitoare a esteticului ca mine. 😀 -> The Little Lady is simply in looove!
Şi acuuuum, vă invit să savuraţi şi voi această unică poveste din Craiova, pe care – mă sacrific, bine! :)) – am să v-o relatez eu:

 

 A fost odată ca niciodată, că de n-ar mai fi, nu s-ar mai povesti, o tânără în căutare de frumuseţe, eleganţă şi autenticitate. Ea hoinărea, singură-singurică, prin frigul iernii, până ce a ajuns pe strada Rovinari, nr. 19, locaţie în care, surprinzător, a început să se simtă ca acasă. Parcă pătrunsese pe un portal către alte timpuri, căci amprenta trecutului şi parfumul lui clasic pluteau în fiecare încăpere. Astfel că, tânăra noastră s-a aşezat pe un scaun din salonul antic, stil Louis, după ce…
Şi-a pregătit o ceaşcă de ceai. Hmm… oare tânăra noastră era englezoaică? Nu ştim, dar cert este că… 

 Ar fi servit un tort de ciocolată cu acest set, făcut parcă pentru ea…
 Apoi, s-a gândit că ar fi mai înţelept să aştepte cina, dar în scurtă vreme şi-a dat seama că în povestea asta nu erau servitori, aşa că şi-a luat inima-n dinţi şi a intrat…

 

 …în bucătăria Antibes de la Chic Maison! Dintr-odată, tânăra nu mai era englezoaică, ci franţuizoaică, fiindcă bucătăria luminoasă, cu un design delicat, în culori calde îi amintea, clar, de Franţa.

 

 Ei bine, tânăra s-a străduit să fie o gospodină bună…

 

 

 Chiar s-a străduit…

 

Dar parcă bucătăria o îngrozea prea tare… Evident, tânăra noastră nu era făcută să gătească spaghete toată viaţa :))…

 

 

 …Aşa că, în final, atenţia i-a fost furată tot de fineţe şi detalii, pe care le considera cum nu se poate mai preţioase. 🙂

Pe măsură ce trecea timpul şi viaţa-i se complica tot mai mult, tânăra începuse să îşi dorească să revină la copilărie, să regăsească simplele şi micile bucurii, care, cândva, însemnau totul.

 Şi niciun loc nu a fost mai potrivit pentru asta decât camera pentru copii, Joy, de la Chic Maison. 😀

 

 

  Este ciudat, aşa-i? Cu cât mai repede galopează timpul, cu atât mai mult nu vrem altceva decât să-l dăm înapoi. ( Şi să mai spuneţi voi că oamenii sunt fiinţe raţionale! )
 

 

 Oricum, o dată redescoperindu-se pe ea însăşi, tânăra şi-a acceptat în cele din urmă vârsta ( şi responsabilităţile ), iar adevărul este că…
 …distracţia abia atunci a început! :)) Acum, ea căuta simboluri de feminitate, după care să-şi modeleze personalitatea şi atitudinea.

 

 

Însă curând şi-a dat seama că cea mai înţeleaptă idee este să-şi păstreze autenticitatea. ( pentru că, deşi nu realizăm, zilnic oglinzile ne îndeamnă să facem asta! Mă rog, cele de la Charisma te îndeamnă cu graţie… 🙂 )
 Tic-tac… tic-tac… ( ce?! Doar nu credeaţi că în poveşti nu trece timpul :)) ) Odată cu maturitatea, s-a născut şi gustul tinerei pentru antichităţi. Un copil nu ar putea să le aprecieze la adevărata lor valoarea, e de la sine înţeles. 🙂

 

 

 

 

 O perioadă, tânăra a pendulat între clasic…

 

…şi modern, neştiind pe ce drum să rămână. Voia să fie o lady tipică sau o femeie independentă? Şi, până la urmă, chiar exista vreo diferenţă între acestea două?
În final, a decis să fie jucăuşă…

 

 

 

…jucăuşă, după cum spuneam :))

 

Şi aşa, nu a mai fost nici o lady tipică ( pentru că nu îi plăceau tiparele ), nici o femeie independentă ( pentru că are prea multe… dependenţe :)) ), ci a devenit the Little Lady, cea pe care o cunoaştem astăzi cu toţii. 🙂
 Atunci când trebuie, este o luptătoare. Aşadar, en garde!

 

 Şi… o iubitoare de artă, în limitele stocului disponibil :))

 

 Nu a uitat să-şi savureze ceaiul… doar că acum a schimbat decorul şi preferă living-ul Roma de la Chic Maison pentru asta. 😀

 

 

 Din când în când, este gânditoare ( în fine, în realitate are mai multe momente de overthinking decât s-ar crede, dar asta rămâne între noi :)) ), la biroul Chicago de la Chic Maison.

 

Seara se retrage în dormitorul ei glamour Milano – tot de la Chic Maison, v-aţi prins :)) – şi se cuibăreşte în patul confortabil, răsfoind reviste. Ocazional, şi romane 😀 Sau era invers? :))

 

În ultimul timp, adoră să dea mat într-o partidă de şah, de la masa New York, din lemn de frasin şi wenge. 🙂
 Se zvoneşte mai nou că tânăra, the Little Lady, s-ar fi îndrăgostit…

 

 …de flori, categoric! ( doar nu vă gândeaţi la cu totul altceva, nu? :)) )

 

 

 

 După o oarecare perioadă de rătăcire, a avut nevoie de o hartă ca să găsească drumul înapoi.

 

 

 Şi, în final, s-a întors la ceea ce iubea, adică… la detalii. 🙂
 Acum, the Little Lady vă aşteaptă la Charisma…

 

 …şi la Chic Maison…
Vă aşteaptă cu braţele deschise, voiam să zic!

 

 Ca să îi spuneţi povestea voastră şi apoi să o înrămeze, aşa cum a făcut şi cu a ei.
– THE END –

 

Revenind la realitate, trebuie să vă mărturisesc că niciun shooting nu e impecabil – deşi poate părea – şi, aşa, ca la majoritatea finalurilor, să ne amuzăm puţin pe seama mea, zic :)):

 

-> cam aşa arăt, atunci când nu reuşesc să aranjez eticheta cum vreau eu :))

Şi nici nu îmi dau seama întotdeauna că păpuşilor – pe care le ţin în braţe – li se întâmplă să le mai cadă pălăria pe faţă şi, implicit, după aceea, noi trebuie să reluăm cadrul :))Fotografii realizate de Ana Popa la Charisma şi la Chic Maison 



Ei bine, nu ştiu dacă povestea de mai sus este a mea sau a Charismei, respectiv a ceea ce numim Chic Maison ( adică acel showroom foarte chic de mobilă din Craiova 😀 ), dar ştiu că împreună am reuşit să ne-o spunem într-un mod simpatic, aş zice. Şi, în fond, asta este ceea ce iubesc cel mai mult la acest brand: „Arta de a fi unic” ( care este şi motto-ul lui, de fapt ), adică faptul că îţi oferă posibilitatea, prin intermediul decoraţiunilor, al antichităţilor şi al pieselor de mobilier, să dai viaţă poveştii tale în cel mai original fel cu putinţă. Prin asta, ei sunt cei care au adus unicitatea la nivel de artă. 🙂
Dacă nu ştiaţi unde să găsiţi simplitatea, calitatea, eleganţa şi bunul gust, sper că acum aveţi o idee mai clară despre asta. Alegerea mea va fi mereu Charisma şi m-aş bucura să aud acelaşi lucru şi din partea voastră. Pentru că… merită, iar voi meritaţi ce e mai bun! Simple as that.
Aş vrea să îi mulţumesc încă o dată doamnei Dana Ilie pentru permisiune şi amabilitate. Aveţi tot respectul meu atât dumneavoastră, cât şi întreaga echipă, de altfel.
Ţin să îi mulţumesc neapărat şi Anei Popa, care, vă spun cât se poate de sincer, mi-a salvat ziua, ajutându-mă cu fotografiile. Ana, fără tine acest shooting nu ar fi putut avea loc. Danke! 🙂
Voi mergeţi des în paradis? Adică la Charisma şi la Chic Maison?
„You never know if you never try…” 
Pe curând,
Victoria 


 

 


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

2 thoughts on “Bun venit în paradis! Bun venit la Charisma şi la Chic Maison!

  1. Cu drag! Usile de la Charisma, Charisma Antichitati si Chic Maison iti sunt deschise mereu. 🙂
    Multumim si noi pentru cuvintele minunate si imaginile superbe si te mai asteptam pe la noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *