12121-1

Altfel, unde ar fi fost vara?

Îmi cer scuze pentru absenţa mea de câteva zile, dar mi-au dat de furcă nişte chestiuni tehnice ale blogului ( care mereu îmi dau de furcă, de altfel :)) … -> vedeţi noul design? Vă place??? Mai am ceva de lucru, da… ).
Nu-i aşa că şi pe voi vă întristează cât de puţină vară mai avem de savurat? Ştiuuu, e foarte trist… Când mă gândesc că peste o lună – aproape – o să înceapă şcoala şi trebuie iar respectat un program fix şi o să avem reguli noi şi, şi, şi… Ah! Nici nu vreau să ştiu! Vă rog să mă lăsaţi aici, pe blog şi să nu mă chemaţi atunci când va suna clopoţelul! ( dacă va mai suna, fiindcă sunt pornită să îi aduc necazuri, aşa încât el să nu ne mai aducă nouă… :)) acum, să nu mă credeţi pe cuvânt, căci nu am asemenea puteri măreţe! )
Cum spuneam, vara ne părăseşte văzând cu ochii şi tocmai de aceea cred că fiecare dintre noi ar trebui să se relaxeze măcar câteva zile pe o plajă. Nu, nu neapărat la mare, dar pe o plajă oarecare, unde să se bucure de soare, apă, nisip şi de atmosfera aceea… „summerish”.
Cum am făcut eu acum ceva vreme, pe malul Dunării:

 V-am mai spus că verdele este culoarea mea preferată? Aşa a fost dintotdeauna şi ceva îmi spune că va rămâne aşa pentru totdeauna. După verde, în ordinea preferinţelor mele, urmează turcoazul, asta în caz că vă măcina întrebarea 😀
 Ceee?! Am exagerat cu acest diafan, fluturând şi elegant pareo? Dar îl iubesc! Sincer şi pentru totdeauna, fiţi siguri de asta!
Mă străduiam să fiu misterioasă… Hai că nu-s aşa ridicolă!
Costum de baie verde, pălărie albă, un pareo verde cu alb şi uite cum apare ziua de plajă perfectă! Asta ca să nu mai vorbesc de umbreluţele exotice amplasate pe plajă  ( cu care, din păcate, am uitat să fac poze! ) şi de barul drăgălaş cu băuturi reci care nu te lăsau niciodată să rămâi nehidratată!
Plaja din comuna Cetate, judeţul Dolj a evoluat vizibil faţă de acum câţiva ani, iar acest fapt poate să fie numai benefic, fiindcă le oferă celor, care sunt în căutare de o vacanţă de câteva zile, exact ceea ce le lipseşte pe alte plaje: intimitate şi spaţiu. Mai greu cu locaţiile care oferă cazare, ce-i drept, pentru că nu sunt prea multe…
***Sfat pentru fashioniste: un pareo în culorile voastre preferate şi o pălărie delicată vă scot din anonimat şi vă fac să vă simţiţi că leneviţi pe o plajă din… Bahamas, poate, aşa că nu ezitaţi să le purtaţi la plajă! ( pentru dovezi, vizualizaţi fotografiile de mai sus!!! 😀 )
Şi că tot veni vorba… Mulţumesc, Alexandra, pentru poze şi pentru că mi-ai suportat insistenţele insuportabile şi foarte insistente – ca să fac un pleonasm savuros, de zile mari! ( l-am creat inteţionat, sper că e clar. ) :))
Nu ştiu despre voi, dar eu abia aştept să revin pe malul Dunării, plină de eleganţă şi încrezătoare – like a real Little Lady – datorită simpaticului meu pareo!
( Da, sunt conştientă: probabil e cea mai „îndrăzneaţă” şedinţă foto a mea, dar, altfel, under ar fi fost vara? Cum aş fi simţit-o din plin, altfel? )
„You never know if you never try…” 
 Pe mâine,
Victoria

Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *