OWR

O poveste de jurată şi 10 motive să iubiţi OWR

Bună, dragi oameni!

Acum exact o săptămână, mă întorceam – în ciuda voinţei mele :)) – de la ceea ce am început să numesc „cea mai frumoasă experienţă a primăverii”, adică de la festivalul One World Romania, în care am fost în juriu. 🙂 M-am gândit că a venit momentul să vă vorbesc puţin despre ce am trăit eu la Bucureşti, între 13 şi 19 martie. 🙂

Aşa cum vă mărturiseam şi aici, One World Romania – a.k.a. OWR – a fost la a zecea ediţie, iar eu împreună cu alţi patru liceeni am format singurul juriu al festivalului, care a acordat singurul premiu. ( Cam multe singularităţi, aşa-i? :)) )

Voi sări peste formalităţile de tipul: în „competiţie” au intrat zece filme documentare despre drepturile omului, fiecare dintre ele plecând de la o anumită frică – pentru că frica a reprezentat tema de anul acesta – şi după fiecare proiecţie au existat discuţii cu regizorii filmelor, cu reprezentanţi ai producţiei sau cu alte persoane din domeniu. Voi trece direct la subiect. 😀

Să jurizezi filme documentare la 16-17 ani nu e cel mai obişnuit lucru din lume şi tocmai de aceea am adorat de la bun început ideea! 🙂 Fiindcă această idee presupune mai multe chestiuni: încredere din partea organizatorilor şi a coordonatorilor sau a „celor mari” ( deşi la OWR, diferenţele de vârstă sunt mai greu sesizabile, după cum veţi vedea imediat… ), responsabilitate, atenţie, pasiune din partea celor cinci juraţi, ingeniozitate din partea unui festival internaţional de calibrul OWR, adică acea ingeniozitate de a acorda tinerilor şansa de a se implica activ în societate. Pentru asta voi fi mereu profund recunoscătoare. 🙂

Săptămâna festivalului a început, fireşte, cu o gală de deschidere, în cadrul căreia s-a aflat că juriul liceenilor de la această ediţie va fi de zece membri, nu de cinci, ca de obicei, fiindcă… matrioşkele mele, originare din Mama Rusie, m-au însoţit şi au insistat să fie prezente la shooting-uri, la deliberări şi peste tot. :))

 

OWR

De la stânga la dreapta: Ioana, Ştefania, Luca, Ana, Andrei, eu şi Petra. 🙂

Ioana şi Petra ( asistentul şi directorul programului One World Romania la Şcoală ) – cele mai drăguţe de la OWR, până în ziua în care era cât pe-aci să nu ne îndeplinim datoria de juraţi ( detalii mai jos :)) ), zi în care au fost şi mai drăguţe, spunându-ne că ne înţeleg, pentru că şi pe ele le-au înţeles alţii, la rândul lor. ( -> „siropul” marca OWR :)) )

Ştefania – singura jurată de clasa a XI – a, a.k.a. mămica grupului ( dacă observaţi, ea ţine cea mai mică matrioşkă, „sacrificându-se” pentru noi :)) ), pasionată de filme ( şi regizori elveţieni… 😀 ) şi văzându-se în viitor în acest domeniu.

Luca – cel pentru care toţi eram „dragi” :)), cu care am schimbat câteva… perspective filozofice, care desfăşoară tot felul de activităţi şi proiecte în ONG-uri şi care m-a invitat la o întâlnire a scriitorilor tineri din România, la vară. Să ştii că n-am uitat, dragă! :))

Ana – „oiţa neagră” a grupului, care şi-a făcut cunoscută poziţia abia în ultima zi :)), când ea îşi îndrepta preferinţele spre un alt film decât noi, ceilalţi şi a cărei determinare de a-şi susţine punctul de vedere am apreciat-o sincer. 🙂

Andrei – „susţinătorul rasei superioare masculine” :)), cel cu care am râs când ne-a ţinut pentru câteva secunde uşa la The Pub, după care ne-a lăsat-o în nas :)), cel care avea, probabil, cea mai multă experienţă cu festivalurile de film şi care mânuieşte bine camera de filmat. 😀

Şi eu… Pe mine mă ştiţi deja. :))

Apoi, zilele noastre s-au scurs de cele mai multe ori aşa…

OWR

* Ne vedeţi în stânga? 😀 *

… adică vizionând cuminţi filmele documentare, cu ochii mari şi minţile deschise.

Ce-i drept, uneori s-a întâmplat şi asta:

OWR

 

… altfel spus, s-a întâmplat să ne mai şi jucăm şi să nu fim chiar aşa cuminţi. La ce mă refer, mai precis? Ei bine, adevărul este că am întârziat într-o zi la o proiecţie pe care trebuia să o jurizăm şi singurele locuri pe care le-am mai prins au fost… acolo:

 

OWR

 

După alte aventuri, care au început şi s-au terminat cu prea bine cunoscuta imagine…

 

OWR

 

… A venit şi ziua în care am acordat premiul. 🙂

 

OWR

 

Da, filmul câştigător a fost „Un film autist normal”, în regia lui Miroslav Janek, un domn ceh, cu o destul de vastă experienţă în lumea documentarelor.

 

OWR

 

Motivele pentru care ne-am decis pentru acest film au fost mai multe: faptul că portretizează copiii autişti într-o altă lumină decât cea cu care ne-am obişnuit noi, îndemnul pentru valorificarea şi preţuirea unicităţii fiecăruia dintre noi ( temă care, pentru mine, e foarte importantă şi despre care am scris de mai multe ori pe acest blog ), spulberarea iluziei normalului vieţii noastre, problema realităţii singulare sau a realităţilor multiple, sensibilitatea, candoarea, genialul regiei ( de pildă, în coloana sonoră au fost incluse interpretările la pian ale unuia dintre copiii din film 🙂 ). Pe scurt, acest documentar a fost cel în urma căruia atât eu, cât şi colegii mei am avut o revelaţie. Şi alegându-l câştigător, am ales să învingem frica de a fi diferiţi, echivalenta curajului de a fi cine suntem în esenţă. 🙂

 

OWR

 

OWR

 

OWR

Iar acum… dacă nu aţi desprins deja din povestea mea câteva motive pentru care să îndrăgiţi acest minunat festival, daţi-mi voie să vă împărtăşesc eu 10:

  • Pentru că e preocupat de problemele existente în societate şi nu numai atât, dar se şi străduieşte să le rezolve într-un fel sau altul. De exemplu, la primul film pe care l-am jurizat, au fost invitaţi mai mulţi copii nevăzători, oferindu-li-se, astfel, şansa de a se bucura de câteva ore la cinematograf. 🙂

 

OWR

 

  • Pentru că e un festival care nu are vârstă, care li se adresează tuturor, fără excepţie, de la cel mai mic… la cel mai mare. 😀

 

OWR

 

OWR

 

  • Pentru că este locul în care nicio emoţie nu rămâne netrăită, dovadă că filmele documentare pot avea un mare impact asupra oamenilor: îi pot face să râdă sau să verse câteva lacrimi…

 

OWR

 

OWR

 

  • Pentru că îţi formează ochiul pentru documentare, fără să te prefacă neapărat într-un critic de film. 😀

 

OWR

 

  • Pentru că înveţi să-ţi depăşeşti orice oboseală… :))

 

OWR

 

  • Pentru Ioana şi Petra! :))

 

OWR

 

OWR

 

  • Pentru că şi pisicuţele iubesc OWR. 🙂

 

OWR

 

OWR

 

  • Pentru că te poţi transforma în însuşi simbolul ediţiei, matrioşka :)):

 

OWR

 

  • Pentru toate momentele în care înveţi ce înseamnă „împreună”:

 

OWR

De la stânga la dreapta: Andrei, Luca, eu, Ştefania, Ana, Alexandru Solomon ( directorul festivalului ), Ioana şi Petra

 

  • Şi pentru că înveţi să trăieşti #fărăfrică, nu numai în cadrul ediţiei, ci oricând de-acum încolo:

 

OWR

Sursa fotografiilor: Facebook One World Romania

Sunt recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am întâlnit, pentru filmele pe care le-am văzut şi care mi-au schimbat unele perspective asupra vieţii, pentru limitele pe care mi le-am depăşit ( căci să petreci o oră căutând o frază potrivită înseamnă cu adevărat să-ţi depăşeşti o limită :)) ), pentru agitaţia tipic bucureşteană şi bucuria fără margini pe care le-am trăit timp de o săptămână, pentru pauza bine venită de la rutină pe care am luat-o, pentru explozia de voci, de idei, de imagini şi sunete la care am fost martoră şi pentru simplul fapt că am fost acolo. 🙂

Ei bine, s-ar părea că totul a fost mărturisit, însă mai am câte ceva pentru voi:

  • aici puteţi urmări trailer-ul filmului pe care l-am premiat, iar aici, un interviu cu regizorul;

 

Până atunci, un singur sfat pentru voi: spuneţi DA noilor experienţe fără să clipiţi. Nu veţi regreta. 🙂

 

„You never know if you never try…”

Ne auzim curând,

Victoria

 

 


Împărtăşeşte frumuseţea...
Share on Facebook0Pin on Pinterest0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *